Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Argeș: Un membru al comisiei unei secţii de votare, cercetat penal pentru coruperea alegătorilor

Argeș: Un membru al comisiei unei secţii de votare, cercetat penal pentru coruperea alegătorilor

Un articol de: |
Foto: ziarulunirea.ro Politică

Un membru al comisiei unei secţii de votare din orașul Câmpulung este cercetat penal pentru corupere a alegătorilor, informează Mediafax. El este acuzat că a oferit bani unei persoane pentru a vota un anumit candidat.

Dosarul a fost deschis după ce Poliţia a fost sesizată că membrul respectiv ar fi oferit bani unei persoane pentru ca aceasta să voteze în favoarea unui anumit candidat. Prefectul județului Argeș, Mihail Oprescu a precizat că în acest caz există suspiciunea de cumpărare a votului, poliţiştii făcând cercetări în acest sens.

Potrivit datelor furnizate, marţi, de Prefectura Argeş, duminică în judeţ s-au înregistrat şi alte incidente. Astfel, în trei secţii de votare din localităţile Recea, Boteni şi din oraşul Mioveni au dispărut trei ştampile, fiind vorba despre o ştampilă de control şi două ştampile cu menţiunea "Votat". Ulterior s-a stabilit că ştampila dispărută din secţia de votare din oraşul Mioveni a fost aruncată din greşeală în foc.

Poliţiştii argeşeni au fost, de asemenea, sesizaţi cu privire la incidente electorale provocate de alegători. La o secţie de votare din municipiul Piteşti şi la una din oraşul Topoloveni au fost raportate incidente privind intenţia unor alegători de a introduce în urne două buletine de vot.

Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Politică