Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Avocatul Poporului, revocat în Comisiile juridice: Plenul reunit urmează să valideze propunerea

Avocatul Poporului, revocat în Comisiile juridice: Plenul reunit urmează să valideze propunerea

Un articol de: |

Comisiile juridice reunite au aprobat marți revocarea Avocatul Poporului, Gheorghe Iancu, la solicitarea USL, pe motiv că „și-a depășit atribuțiile constituționale”. Propunerea urmează să fie validată de plenul reunit.

Iancu susține că intenţia USL de a-l revoca din funcţie este un atac ”pe la spate” și se apără, spunând că nu a încălcat legea.

„Asta îmi spune cum este caracterul unui om care una îţi spune în faţă şi apoi te atacă pe la spate. Tot ce invocă USL nu are niciun temei. Nu am încălcat Constituţia şi legile ţării, ci mi-am făcut datoria, mi-am exercitat dreptul constituţional. Oricum, indiferent care va fi decizia finală, mă voi supune", a spus Iancu.

Potrivit unor surse politice, înlocuirea acestuia cu un apropiat al USL reprezintă un prim pas în demersul de suspendare a președintelui Traian Băsescu, în care este inclusă și înlocuirea celor doi judecători de la Curtea Constituțională, pe care ministrul Justiției, Titus Corlățean, i-a acuzat de incompatibilitate.

În replică, președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat marți că dacă Iancu va fi revocat, PDL va ataca decizia la CCR.

USL a propus convocarea marţi, la ora 14.00, a unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru revocarea din funcţie a lui Iancu pe motiv de "încălcare a Constituţiei şi a legilor în vigoare".

Citeşte mai multe despre:   avocatul poporului,   Gheorghe Iancu,   revocat,   comisia juridica
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Politică