Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Băsescu: Ministerul de Interne să adauge în listele permanente cei 460.00 de români cu domiciliul în străinătate

Băsescu: Ministerul de Interne să adauge în listele permanente cei 460.00 de români cu domiciliul în străinătate

Un articol de: |

Președintele suspendat Traian Băsescu a declarat duminică că orice cetățean român, indiferent dacă are sau nu domiciliul în țară, are dreptul să voteze la referendum. Acesta a transmis Ministerului de Interne să includă cei 460.00 de români cu domiciliul în străinătate pe listele electorale permanente .

Orice cetățean român, oriunde s-ar afla, nu dacă are domiciliul în România, …atunci când e vorba de referendum, el merge și votează, dacă nu e în secția lui personală…îl înscrie pe listele speciale. Demiterea președintelui României se poate face dacă a întrunit votul majorității cetățenilor înscriși în listele electorale. Nu este vorbe despre liste permanente, ci de liste electorale, care includ toate felurile de liste. ”, a spus Băsescu.

Președintele suspendat le-a transmis jurnaliștilor care preiau știri de la postul de radio Vocea Rusiei că au responsabilitatea respectării legii și a adevărului.

Cei care preiau insistent Vocea Rusiei: este lamentabil, dar în același timp educativ. Aș vrea să adresez o rugăminte atât comentatorilor, pentru că au responsabilitatea respectării adevărului și a legii..că România are legi și Constituție în ceea ce privește președintele țării și cum este demis. Pentru cei care informează opinia publică, să citească legile. Precizarea e valabilă și pentru Guvernul României, și pentru instumentele la zi…”, a spus președintele suspendat.

Traian Băsescu le-a recomandat adversarilor săi politici să citească legea referendumului și Constituția pentru a afla care sunt limitele legale în ceea ce privește alegerea sau demiterea președintelui. 

Din punct de vedere electoral s-au creat legi pentru fiecare tip de acțiune electorală. Spre exemplu, alegerile locale au lege pentru alegerile locale, alegerile parlamentare au o lege, alegerile pentru Parlamentul European au o lege care spune ce se întamplă în acest caz, alegerile prezidențiale au și ele legea lor. Pentru cazul de față, destituitea președintelui, să citească legea referendumului și mama legilor, Constituția. Ce ne spune Constituția, mama legilor: la art. 81, alin. 2, cu privire la alegerea președintelui României: este declarat câștigător candidatul care a întrunit 50+1% din votul celor înscriși în listele electorale. Dacă așa se alege, așa se și destituie. Listele electorale includ listele permanente și listele speciale. ”. a mai spus Băsescu.

Președintele suspendat a declarat că va respecta cifrele oficiale publicate de Biroul Electoral Central, însă a precizat că normal ar fi fost să solicite să se mărească cvorumul cu 460.000 de alegători, respectiv cei care au domiciliul oficial în afara țării.

Printr-o ordonanță din 2008, tot într-o perioadă de frenezie electorală, Guvernul Tăriceanu a dispus să fie scoși din listele electorale permanente pentru alegeri parlamentare și locale cetățenii care nu au domiciliul în țară. Nu s-a referit însă și la alegerile prezidențiale și la referendum. Acest lucru înseamnă că MAI trebuie să adauge în listele permanente cei 460.000 de cetățeni români cu domiciliu oficial în afara țării. Eu nu o să le cer acum efortul să mărească cvorumul cu 460.000, deși așa este legal. Cifra oficială este cea acceptată de BEC, în baza căreia s-au desfășurat alegerile, este 18,3 milioane”, a mai spus Băsescu.

Președintele suspendat s-a arătat încrezător că CCR va interpreta corect legea privind listele electorale la referendum.

Sunt sigur că la CCR se va face o citire corectă a legii, în ceea ce privește listele electorale pentru referendum. Constituția României spune exact ce înseamnă listele electorale. Nu mai umblați la nea Vasile, nu mai umblați la diaspora. Cvorumul, când vine vorba de alegerea sau demiterea președintelui, e format din cetățenii cu drept de vot pe care România îi are, indiferent unde locuiesc”, a spus președintele suspendat.


Traian Băsescu, despre listele electorale pentru referendum
Embed:


Citeşte mai multe despre:   Preşedintele Traian Băsescu,   referendum,   liste electorale
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Politică