Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Birourile permanente ale celor două Camere se reunesc pentru a dezbate modificările aduse Legii referendumului

Birourile permanente ale celor două Camere se reunesc pentru a dezbate modificările aduse Legii referendumului

Un articol de: |
Foto: puterea.ro Politică
Update 11:40

: Petru Filip, președintele Senatului, a declarat că Biroul Permanent al acestei Camere se va întruni marți la ora 13:00, iar în jurul orei 14:00-14:30 priectul de lege a referendumului va fi dezbătut în Comisia Juridică. De asemenea, acesta dorește să încerce schimbarea orei la care va începe ședința plenul Senatului miercuri, astfel încât aceasta să aibă loc aproximativ în același timp cu cea a Camerei Deputaților și sesiunea extraodinară a Parlamentului să nu se prelungească mai multe decât este necesar.

Birourile permanente ale celor două Camere se reunesc marți, în ședințe separate, pentru a dezbate modificările aduse Legii referendumului precum și ordonanța privind organizarea Curții Constituționale.

Astfel, Valeriu Zgonea, a convocat Biroul Permanent al Camerei Deputaților începând cu ora 13:00 ” pentru a dezbate modificările aduse Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale” se arată într-un comunicat citat de Mediafax.

Senatul are programată şedinţa Biroului Permanent tot marţi, la ora 13.00. De la ora 14.00 sunt prevăzute lucrări în comisiile permanente ale Senatului, conform unui anunţ de presă transmis de instituţie.

Ședințele vor fi urmate, miercuri, de o sesiune extraordinară de plen pentru ca prlamentarii să se pună de acord în ce privește decizia CCR și Ordonanța de Urgență. Ședința a fost solicitată de premierul român, în urma presiunilor din partea instituțiilor internaționale, îngrijorate pentru âncălcarea statului de drept din România.

CCR, cu majoritate de voturi, a admis, în 9 iulie, sesizarea de neconstituţionalitate formulată de 67 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al PDL şi a constatat că soluţia legislativă care exclude de la controlul de constituţionalitate hotărârile Parlamentului care afectează valori şi principii constituţionale este neconstituţională.

De asemenea, CCR a decis că legea prin care s-au făcut modificări la articolul 10 din Legea referendumului este constituţională, în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

Dacă în timpul vizitei de la Bruxelles de săptămâna trecută premeirul Ponta susținea că decizia CCR privind organizarea referendumului va fi respectatî, la întarcerea în țară atât el cât și președintele interimar Crin Antonescu au anunțat că referendumul se va organiza conform OUG.

Luni seară, Crin Antonescu a declarat că a promulgat legea refendumului în forma acceptată de CCR.

Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Politică