Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Cătălin Predoiu, înaintea votării moțiunii de cenzură: Avem un premier care a înșelat toate așteptările românilor. Vrem valori, nu impostori (VIDEO)

Cătălin Predoiu, înaintea votării moțiunii de cenzură: Avem un premier care a înșelat toate așteptările românilor. Vrem valori, nu impostori (VIDEO)

Un articol de: |

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a declarat, marți, în ziua moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Ponta, că partidul din care face parte dorește să redea României credibilitatea pe plan extern, subliniind că PNL știe ce vrea să facă cu țara noastră: să atragă fonduri europene pentru refacerea infrastructurii, a școlilor și să ofere locuri de muncă.
"Suntem partidul care va sprijini acest președinte, suntem partidul care va da un guvern care va colabora cu Klaus Iohannis pentru binele României. Suntem partidul care va debloca situația politică în care se află țara. Administrația noastră nu mai funcționează. (...) Nu se fac parteneriate, nu se absorb fonduri europene. Totul este o fațadă mincinoasă, care nu are decât un singur scop — să păstreze la putere pe Victor Ponta și pe oamenii din jurul său care profită pe spatele românilor. România are nevoie de un guvern care să se bată pentru interesele sale, un guvern care să fie respectat, care să ne reprezinte cu demnitate", a afirmat Predoiu.

Predoiu a adăugat că România are nevoie de un guvern de profesioniști.

"Noi nu vrem să fim reprezentați de un penal, vrem să fim reprezentați de un guvern de profesioniști, de un guvern de valori. (...) Vom învinge! Suntem partidul care va dărâma acest guvern. Sper să fie astăzi, dacă nu astăzi... de azi înainte numai noi, PNL, putem să vorbim în numele interesului național, pentru că interes național înseamnă bine pentru fiecare, nu pentru un grup de oameni", a mai afirmat Cătălin Predoiu.

"Ponta și cu toți penalii nu dărâmă liberali", a încheiat el.

Moţiunea de cenzură împotriva guvernului Ponta va fi suspusă marți la vot în plen. Opoziția are nevoie de 276 de voturi pentru ca moțiunea să treacă. În urma negocierilor purtate luni, UDMR a anunțat că susține demersul liberalilor, dar nu pentru că textul ar fi unul bun, ci pentru acuzele care i se aduc premierului Victor Ponta. În schimb, de partea coaliţiei de Guvernare rămân minoritățile, PSD şi grupul ALDE, care vor fi prezenţi în sală pentru a asigura cvorumul, însă vor vota împotriva moţiunii de cenzură, informează B1 TV.

Predoiu: Nu vrem să mai fim reprezentați de penalul Ponta


Citeşte mai multe despre:   Catalin Predoiu,   PNL,   motiune de cenzura,   guvernul ponta
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Politică