Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Consilierul Valeriu Manolache, cel mai bogat om din Primăria Capitalei: Omul din subordinea lui Oprescu a strâns o avere fabuloasă dintr-un venit modest - Vilă în Grecia, imobile în București și în țară, bijuterii și sute de mii de euro în conturi

Consilierul Valeriu Manolache, cel mai bogat om din Primăria Capitalei: Omul din subordinea lui Oprescu a strâns o avere fabuloasă dintr-un venit modest - Vilă în Grecia, imobile în București și în țară, bijuterii și sute de mii de euro în conturi

Un articol de: |
Foto: WowBiz Politică

Averea primarului Sorin Oprescu, strânsă din salariu sau alte surse mai puțin legale, pare insignifiantă pe lângă cea a Consilierului General Valeriu Marian Manolache.

Conform declarației de avere, deci bunurile făcute publice, consilierul din partea PSD la Primăria Capitalei deține: 4 imobile București (două vile, un apartament și un spațiu comercial), o casă de vacanța la Bușteni, una la Eforie Sud și una în Grecia. Aceasta din urma are 160 mp, beneficiază de un teren de peste 2000 mp și a fost achiziționată în 2010 (în timpul crizei financiare resimțită dur de cea mai mare parte a românilor).

Manolache mai are 3,5 milioane lei în obligațiuni la o bancă din Capitală, iar în conturi are 52.000 de lei, 272.700 euro și 198 de dolari americani, scrie WowBiz.

Ca orice politician care se respectă, Manolache mai deține icoane, obiecte de artă și bijuterii în valoare de aproape 70.000 de euro.

Și la capitolul investiții și împrumuturi date, Manolache stă foarte bine. Aproape 4,5 milioane de lei are de recuperat consilierul lui Oprescu de la diverse persoane, rude sau companii. Din închireri, soția lui Manolache mai produce înca 1,8 milioane de lei pe an.

Interesant e că la capitolul salarii sau indemnizații, sumele sunt mult mai mici. Toate acestea au fost achiziționate din “salariul de consilier” de 9.700 de lei pe an, adică 800 de lei pe lună, la care se adaugă un salariu de la firma de cadastru  Theotop de 6.492 lei pe an, spune Manolache.

Cam greu de crezut. Poate l-a ajutat și soția, angajată la aceeași firmă cu un salariu anual de 5.658 lei.

Theotop, unde Manolache este asociat,  a caștigat, spre surprinderea sau nu a bucureștenilor, extrem de multe licitații în ultimul timp.

De altfel, Valeriu Manolache este un adevarat specialist al cadastrului, el fiind Președinte al Asociației Patronale de Cadastru, Geodezie și Cartografie. Consilierul lui Oprescu a absolvit Facultatea de Geodezie în 1984, are doctorat și până în 1989 a lucrat la Institutul de Studii, Proiectări și Îmbunătățiri Funciare din București, mai scrie sursa citată.

 

 

Citeşte mai multe despre:   Sorin Oprescu,   PMB,   valeriu manoslache,   declaratie de avere
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Politică