Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Contre pe familie între Iohannis şi Ponta: „M-aţi făcut vânzător de copii” / “Eu? Niciodată”

Contre pe familie între Iohannis şi Ponta: „M-aţi făcut vânzător de copii” / “Eu? Niciodată”

Un articol de: |

Prima dezbatere dintre Klaus Iohannis şi Victor Ponta nu a fost lipsită de atacuri legate de familie. După ce candidatul ACL l-a acuzat pe premier că a făcut „o fixaţie” pe familia sa, Victor Ponta i-a cerut lui Klaus Iohannis să îşi ceară scuze pentru un atac la adresa soţiei sale, Daciana Sârbu.

„Domnule Ponta, văd că aţi făcut o fixaţie pe familia mea, vă legaţi de soacra mea care nu va fi fericită să afle de pensie, pentru că tot 350 de lei primeşte, cum nici părinţii mei nu sunt fericiţi că aţi trimis echipa să îi filmeze”, a spus Klaus Iohannis.

„Să lămurim lucru acesta, nu am vorbit niciodată nimic de familia dvs, am întrebat că aţi spus ieri că are pensie de 350 de lei. Eu nu am trimis, nu am camere...”, a replicat Victor Ponta.

„Ăsta e ziarul dvs de promovare: ACL - România lucrului bine făcut (n.r. arată ziarul către camere). Victor Ponta şi Daciana Sârbu au depus falsuri prin omisiune, familia Ponta zece milioane cu Golden Bitz, puteţi să îi cereţi scuze?”, a continuat Ponta.

„Aşa cum dvs nu aţi trimis echipă să filmeze casa părinţilor mei, nici eu nu am trimis pe nimeni”, a replicat Klaus Iohannis.

„Puteţi să îi cereţi scuze, că nu are săraca nicio vină”, a mai spus Ponta.

„Imediat după ce vă cereţi scuze în numele echipei dvs că m-aţi făcut vânzător de copii”, a fost replica lui Iohannis, urmată imediat de o întrebare retorică din partea lui Victor Ponta: „Eu? Niciodată”.

„Aţi făcut cea mai mizerabilă campanie din România. Dacă v-o însuşiţi, cu sigurantţă şi eu mi le însuşesc şi ne cerem scuze reciproc dacă suntem domni. Eu dacă am greşit cu ceva îmi cer scuze public. Dacă în această campanie am lezat pe cineva prin afirmaţii făcute de mine îmi cer scuze”, a mai spus Iohannis. „Vă mulţumesc”, a încheiat Ponta.


Citeşte mai multe despre:   Klaus Iohannis,   Victor Ponta,   atacuri,   familie,   dezbatere prezidentiala
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Politică