Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Ilie Sârbu, despre retragerea sa din politică: Întotdeauna în politică se succed generaţiile

Ilie Sârbu, despre retragerea sa din politică: Întotdeauna în politică se succed generaţiile

Un articol de: |
Foto: ancheteonline.ro Politică

Ilie Sârbu a declarat că se va retrage din politică, se va retrage din partid și din Senat, în pregătirea votului din Parlament prin care ar urma să ocupe funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi, informează Mediafax.

"La un moment dat, toţi trebuie să ne retragem, ştiţi cum e viaţa. (...) Întotdeauna în politică se succed generaţiile şi am apreciat că este un moment în care pot să fac mai mult în altă parte", a spus Sârbu, după o ședință la care au participat conducerea PSD și grupul senatorilor social-democrați. El a mai spus că va pleca din partid și din Senat până la votul pentru numirea sa la Curtea de Conturi, care va avea loc peste două săptămâni.

Astfel, Sârbu se va retrage din partid după 22 de ani. El este senator la al treilea mandat, fiind ales pentru prima dată în 2004. În perioada octombrie-decembrie 2008, el a fost şi preşedinte al Senatului, fiind ales în această funcţie în urma demisiei lui Nicolae Văcăroiu, care a devenit preşedinte al Curţii de Conturi. Acesta a mai  ocupat de două ori funcţia de ministru al Agriculturii.

Ilie Sârbu este tatăl europarlamentarului Daciana Sârbu, căsătorită cu premierul Victor Ponta.

Citeşte mai multe despre:   Ilie Sarbu,   PSD,   retragere din politica,   Parlament,   vot,   Curtea de Conturi
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Politică