Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Liberalii vor ca parlamentarii condamnați să nu își mai poată exercita mandatul. PNL va depune o inițiativă legislativă

Liberalii vor ca parlamentarii condamnați să nu își mai poată exercita mandatul. PNL va depune o inițiativă legislativă

Un articol de: |
foto: expresspress.ro Politică

Liberalii au decis depunerea unei inițiative legislative și au propus modificarea Regulamentului Camerei Deputaților și Senatului prin care parlamentarii condamnați să nu își mai poată exercita mandatul.

"Concluzia Biroului Politic Național a fost aceea de a promova încă de astăzi, pentru că am reușit să strângem semnăturile, inițiativele legislative care aduc această poziționare identică între aleșii locali care sunt condamnați și parlamentarii care sunt condamnați, indiferent de modalitatea în care își exercită privațiunea de libertate, adică în închisoare efectivă sau cu suspendare", a spus Gorghiu, într-o conferință de presă, conform Agerpres.

Citește și: Cine sunt de fapt parlamentarii PSD care acum s-au cocoțat pe moartea Regelui Mihai: În 1994, Eugen Nicolicea cere să fie declarat persona non-grata pe teritoriul României (FOTO)Care au fost ultimele cuvinte ale Alinei Ciucu, fata omorâtă la metrou: 'Am auzit-o cum spunea…'Umilința la care a fost supus Regele Mihai chiar astăzi. Este ireal ce s-a întâmplatFostul președinte CCR: Iordache e ATÂT DE DEȘTEPT, încât... (VIDEO)

Gorghiu a arătat că proiectele privind Statutul deputaților și senatorilor și hotărârile de modificare a regulamentelor Camerei Deputaților și Senatului vor fi depuse luni sau cel mai târziu marți.

"Sunt modificări care vin în acord cu Constituția și cu decizia CCR", a continut Alina Gorghiu.

Citeşte mai multe despre:   regulament,   condamnati,   mandat,   parlamentari,   initiativa legislativa,   Camera Deputatilor,   senatori
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Politică