Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Liderii PSD din teritoriu, nemulțumiți de guvernare: Lui Ponta i-au tremurat genunchii după întâlnirea la Guvern cu ambasadorul SUA

Liderii PSD din teritoriu, nemulțumiți de guvernare: Lui Ponta i-au tremurat genunchii după întâlnirea la Guvern cu ambasadorul SUA

Un articol de: |
Foto:ziarelive.ro Politică

Liderii PSD din teritoriu sunt tot mai nemulțumiți de modul în care Guvernul gestionează situația celor înscriși pe listele electorale., situația fiind tot mai tensionată de când Victor Ponta a anunțat că se renunță la mini-recensământ. În plus, surse din PSD au remarcat și influența ambasadorului american asupra lui Ponta.

Lui "Ponta au început să-i tremure genunchii" după ce s-a întâlnit la Guvern cu ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, a arătat o sursă citată de gândul.

"Luni la partid am discutat ceva şi apoi marţi la Guvern s-a stabilit altceva. Între timp s-a văzut Ponta cu ambasadorul SUA. Trebuie să avem o discuţie cu Ponta la viitorul Birou Permanent Naţional să ne spună ce s-a întâmplat", a declarat unul din liderii social-democraţilor.

Fostul ministru de Interne Ioan Rus și-a prezentat demisia după o vizită-surpriză a lui Gitenstein la sediul Ministerului Administrației și Internelor. Marți, Gitenstein s-a dus și la Guvern, tot neanunțat.

De altfel, startul nemulțumirilor a fost dat chiar de președintele interimar Crin Antonescu, el acuzând Guvernul de o anumită "timiditate şi confuzie" faţă de presiunile venită din partea preşedintelui suspendat Traian Băsescu.

Nemulțumirile sunt  legate și de ezitările lui Ioan Rus în problema referendumului.

Cei din PSD Constanţa nu înţeleg de ce a fost menţinut Ioan Rus în fruntea Ministerului, deşi a încălcat decizii luate în cadrul Comitetului Executiv al partidului.

"La ultimul Comitet Executiv liderii organizaţiilor din teritoriu i-au cerut lui Rus să-i scoată de pe listele electorale pe cei cu cărţile de identitate care nu mai sunt valabile. Probabil nu a vrut. Ponta a fost de acord să se facă acest lucru, iar după numărătoarea noastră era vorba de aproximativ un milion de persoane. O singură dată apeşi pe soft şi constaţi că aceştia nu mai sunt, dar Rus nu a dorit", a declarat pentru gândul preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu.

Numirea lui Rus în Guvern nu a fost agreată de toată lumea, a lăsat Constantinescu să se înîeleagă, pentru că ”unii sunt detaşaţi la partid şi de aceea nu se mai află în Guvern."


Citeşte mai multe despre:   Ioan Rus,   Mark Gitenstein,   MAI,   liste electorale,   Crin Antonescu,   PSD
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Politică