Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Liviu Dragnea: Respect poziția președintelui, dar îmi mențin părerea că trebuie modificată Constituția

Liviu Dragnea: Respect poziția președintelui, dar îmi mențin părerea că trebuie modificată Constituția

Un articol de: |
Foto: B1 TV Politică

Liviu Dragnea a afirmat marți că respectă poziția șefului statului referitoare la Constituție, dar își menține punctul de vedere conform căruia Legea fundamentală ar trebui schimbată pentru a permite ca toate alegerile să fie organizate în același an.

"Am văzut poziția președintelui și o respect, dar eu îmi mențin în continuare punctul de vedere cu câteva precizări. (...) Ideea pe care eu am propus-o spre dezbatere (...) mi-o mențin.
Dacă cineva, oricine, poate demonstra că o perioadă de cinci ani, fără alegeri, fără campanie electorală, fără tensiuni politice majore, în care se poate construi și la nivel local și la nivel regional se poate realiza în România un plan de dezvoltare, foarte bine structurat care să poată fi urmărit nu este o variantă mai bună decât o stare politică fragmentată", a afirmat Dragnea, la sediul PSD, citat de Agerpres.

Președintele interimar al PSD a subliniat că ceea ce este important este acceptarea ideii de modificare ca principiu.

"Nu renunț la această idee. Că se face de mâine, că se modifică Constituția de anul viitor, că se modifică în 2017, e important, dar nu e cel mai important. După părerea mea, e important să accepte acest principiu", a susținut Dragnea.

Luni, președintele interimar al PSD a declarat că, pentru ca toate alegerile să aibă loc în același an, trebuie modificată Constituția și a adăugat că, în privința acestui subiect, așteaptă răspuns din partea PNL și a președintelui Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a declarat luni într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni că nu este de acord cu modificarea Constituției, așa cum a propus Liviu Dragnea, în prag de an electoral.

Astfel de lucruri, susține șeful statului, se discută în perioade de calm politic. (Detalii AICI)

Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Politică