Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Macovei: Politicienii vor să fie aleși ca să se îmbogățească. Oricât le dai salariu, ei tot vor fura. La Bruxelles, avem de pierdut din faptul că Ponta nu demisionează (VIDEO)
Exclusiv

Macovei: Politicienii vor să fie aleși ca să se îmbogățească. Oricât le dai salariu, ei tot vor fura. La Bruxelles, avem de pierdut din faptul că Ponta nu demisionează (VIDEO)

Un articol de: |
Foto: B1 TV Politică

Monica Macovei a vorbit în cadrul emisiunii Dosar de politician de pe B1 TV despre politicienii români, care vor să fie aleși nu pentru a schimba România în bine, ci pentru a fura din banii publici și din șpăgi, dar și despre cum este afectată imaginea României la Bruxelles de faptul că Ponta, trimis în judecată, nu vrea să-și dea demisia.

”Politicienii trebuie să aibă altă meserie. Ei se duc acolo să se îmbogățească. Oricât le dai salariul, ei tot vor fura. Trebuie să alegem politicieni care vor să fie acolo pentru țară. Ne dăm seama uitându-ne la ce au făcut până acum. Nu alegem pe găleată, ci pe aceste criterii, iar comunitățile locale știu dacă omul e un integru, dacă e o haimana, dacă e un afacerist”; a declarat Monica Macovei în emisiunea moderată de Silviu Mănăstire.

Aceasta a mai susținut că Ponta, acum trimis în judecată, face un rău țării pentru că nu-și dă demisia, iar imaginea României la Bruxelles are de suferit: ”Faptul că Ponta nu vrea să demisioneze nu e înțeles de nimeni. Ați văzut că ungurii în loc să discute pe fondul problemei ne-au spus să tăcem din gură că avem un primar inculpat. La Bruxelles avem de pierdut, deși oamenii fac distincție între clasa politică și români. Problema este că și partidul a spus că-l susține. România pierde încredere în clasa politică. Oricum nu avea mare încredere. Pierde încrederea că nu vei fura și din banii europeni”.

”E ce mai ușor cu banii publici pentru că furi din ei din ticăloșie, din lăcomie. Ei nu vin la putere pentru a face ceva pentru România. Ei au fost convinși că nu vor păți nimic, apoi au văzut că se întâmplă lucruri. Presupun că unii nu se pot opri, că se gândesc că lor nu li se poate întâmpla. La o întâlnire cu directorul Băncii Europene de Investiții mi-a spus că UE are bani și vrea să ne dea să facem autostrăzi, infrastructura de căi ferate și trenuri, dar trebuie să facem un plan și să fim siguri că nu se va schimba. Răspunsul politicianului în România a fost: ”tai panglica în mandatul meu?”. De ce voia să taie panglica în mandatul lui? Pentru banii pe care îi fură de la stat sau din șpagă”, a mai afirmat liderul M10.

Macovei a mai susținut că DNA ar trebui lăudat pentru că se ocupă de cazuri grave de corupție, nu de micii corupți, așa cum se întâmpla acum câțiva ani.

Macovei: Politicienii vor să fie aleși ca să se îmbogățească. La Bruxelles, avem de pierdut din faptul că Ponta nu demisionează


Citeşte mai multe despre:   macovei,   politicieni,   coruptie,   furt din banii publici,   spagi,   DNA,   Ponta,   trimitere in judecata,   Bruxelles,   imaginea romaniei
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Politică