Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Oprea: Am spus mereu și am dovedit că UNPR este partidul interesului național. Iar interesul național înseamnă siguranță și prosperitate pentru România

Oprea: Am spus mereu și am dovedit că UNPR este partidul interesului național. Iar interesul național înseamnă siguranță și prosperitate pentru România

Un articol de: |
Foto: B1 TV Politică

Președintele UNPR, Gabriel Oprea, s-a întâlnit cu liderii organizațiilor din Neamț, Suceava, Iași, Botoșani, Vaslui, Bacău și cu parlamentarii partidului din aceste județe, informează Agerpres.

În cadrul unei ședințe a fost analizată măsura în care obiectivele partidului în această regiune au fost îndeplinite, mai ales proiectul care vizează înscrierea a un milion de membri la nivel național, până la alegerile de anul viitor.

"Cei prezenți au subliniat faptul că se înregistrează un aflux al celor care se înscriu în UNPR, iar situația este foarte bună și în ceea ce privește înființarea de noi organizații până la nivel de sate. S-au purtat, totodată, discuții pe chestiuni tehnice, de organizare, specifice fiecărui județ și s-a analizat activitatea organizațiilor de seniori, femei, tineri și studenți, cu scopul adoptării măsurilor menite să crească responsabilitatea pentru fiecare categorie de membri", se arată într-un comunicat al UNPR.

În cadrul aceleiași ședințe au fost dezbătute și cele cinici teme majore ale Planului Politic Național al UNPR: renașterea națională, funcționarea statului, rolul României în lume, funcționarea economiei, noul stat social.

"Am spus mereu și am dovedit că UNPR este partidul interesului național. Iar interesul național înseamnă siguranță și prosperitate pentru România. Când vorbim despre siguranță, ne referim la siguranța publică, la siguranța locului de muncă, la siguranța zilei de mâine, dar și la siguranța și securitatea României. Când vorbim despre prosperitate, ne referim la prosperitatea țării, dar și a fiecărei familii în parte. Acesta este fundamentul UNPR, acesta este mesajul care trebuie să ajungă în fiecare organizație, la fiecare membru. Acestea sunt principiile care identifică UNPR în conștiința românilor", a transmis președintele partidului.

Cei prezenți au mai discutat și despre îndeplinirea obiectivelor de ordin economic și social și despre și proiectele de dezvoltare pentru zona Moldovei. În plus, a fost prezentată o situație privind fuziunea prin absorbție a PPDD, la nivelul organizațiilor UNPR.

Pentru alegerile de anul viitor, organizațiile din regiunea I Nord-Est au ca țintă un scor electoral de minimum 10%, se mai arată în comunicatul UNPR.

Citeşte mai multe despre:   UNPR,   Oprea,   organizatii unpr,   Planului Politic Național al UNPR:,   obiective politice
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Politică