Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Oprea, despre propunerea lui Dragnea privind un pact al forţelor politice: E o idee foarte bună. Întotdeauna UNPR a militat pentru dialog, pentru stabilitate economică şi politică a României

Oprea, despre propunerea lui Dragnea privind un pact al forţelor politice: E o idee foarte bună. Întotdeauna UNPR a militat pentru dialog, pentru stabilitate economică şi politică a României

Un articol de: |
Foto: informatia-zilei.ro Politică

Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a propus un pact al forțelor politice pentru a se ajunge la o strategie de dezvoltare a României pe următorii 20-30 de ani. Președintele UNPR, Gabriel Oprea, a declarat că această propunere este ”o idee foarte bună”, pe care o va susține ” cu toate forțele”, informează Mediafax.

"Întotdeauna UNPR a militat pentru dialog, pentru stabilitate economică şi politică a României. Este o idee foarte bună, este nevoie de un astfel de pact. (...) Într-un context complicat, aş putea spune, de securitate - vedeţi ce se întâmplă în regiune, ce se întâmplă în Europa -, este nevoie şi este o idee foarte bună şi voi susţine cu toate forţele acest proiect", a susținut liderul UNPR.

Liderul social-democraților a susținut că este nevoie de o colaborare între partide pentru a se ajunge la o dezvoltare strategică pe termen lung a României.

"Vreau să promovăm ideile unei păci politice eficiente, ale unui armistiţiu politic pe termen lung. Vreau să promovăm ideea unui pact politic al tututor forţelor politice pentru a putea realiza un plan de dezvoltare eficientă şi strategică a acestei ţări pentru următorii 20-30 de ani. Gândiţi-vă ce ar înseamna să mergem ca şi până acum. O guvernare construieşte ceva, mai mult sau mai puţin, vine următoarea guvernare şi dărâmă tot sau se preocupă un an, doi să schimbe tot ce au făcut cei dinainte. Şi România după fiecare ciclu politic pierde un an sau doi şi pierde în competiţia din ce în ce mai dură cu celelalte popoare. Nu cumva e mai bine ca noi să promovăm aceste idei de un climat politic bazat pe dialog şi continuitate, nu cumva este posibil ca noi să ne putem strânge toate forţele politice în jurul marilor proiecte naţionale, în jurul unui proiect de ţară care să fie peren şi să nu mai poată fi schimbat de nicio forţă politică pentru că a participat la construcţia lui", a declarat Liviu Dragnea, la Şcoala de Vară a femeilor social-democrate.

Citeşte mai multe despre:   Oprea,   dragnea,   PSD,   UNPR,   forte politice,   pact,   strategie de dezvoltare
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Politică