Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Ponta: În diaspora nu se mai fură ca în 2009, de asta se face coadă (VIDEO)

Ponta: În diaspora nu se mai fură ca în 2009, de asta se face coadă (VIDEO)

Un articol de: |

Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat duminică seara că s-au format cozi la secțiile de votare din străinătate pentru că în acest an nu se mai fraudează, așa cum s-a întâmplat la alegerile prezidențiale din 2009.

„A fost exact același număr de secții de vot. Spre deosebire de 2009, de data asta nu se mai fraudează votul. În 2009 s-a furat în diaspora, acum vedeți la Paris dacă nu se mai fraudează se face coadă. Și când am promis că schimbăm România față de epoca băsescu ne referim inclusiv la faptul că votul românilor din diaspora nu va mai fi fraudat grosolan, cum a fost în 2009”, a afirmat Ponta, după exit-polluri.

„În rest ce ține organizare în secțiile de vot, decide BEC. Noi ne ocupăm de organizarea în afara secției de vot”, a mai spus liderul PSD.

Sute de persoane protestează, duminică seară, în fața sediului Ministerului Afacerilor Externe, față de proasta organizare a primului scrutin al alegerilor prezidențiale în afara țării, unde sute de persoane nu au reuşit să-și mai exercite dreptul de vot, deși au așteptat la coadă ore întregi. (Detalii AICI)

Purtătorul de cuvânt al BEC a anunțat că după închiderea secției de vot din Paris s-a solicitat intervenția poliției, după ce oamenii au protestat pentru că nu au apucat să voteze.

Ponta: În diaspora nu se mai fură ca în 2009, de asta se face coadă


Citeşte mai multe despre:   Victor Ponta,   diaspora,   sectii de votare
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Politică