Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Ponta: Iohannis a bătut cu pumnul în masă și a rămas ca europenii, nu ca noi. Președintele are așa o aroganță și ne privește pe toți cu superioritate

Ponta: Iohannis a bătut cu pumnul în masă și a rămas ca europenii, nu ca noi. Președintele are așa o aroganță și ne privește pe toți cu superioritate

Un articol de: |

Premierul Victor Ponta susține că președintele Iohannis este arogant și îi privește pe toți cu superioritate. Cu toate acestea, are și momente când nu este arogant, înțelege despre ce este vorba, a explicat Ponta.

"Cred că nu a înțeles despre ce e vorba. Domnia sa — eu o zic tot timpul și nu o zic în niciun fel negativ — dar are așa o aroganță și ne privește pe toți cu superioritate și asta îl împiedică uneori să citească lucrurile importante. (...) Fiecare e bine să meargă acolo unde are el treabă. Președintele țării are treburile lui prevăzute în Constituție. (...) La Consiliul European, când sunt probleme de Guvern...de aceea merge doamna cancelar Merkel, de aceea merg ceilalți prim-miniștri, pentru că altfel pățim ca aseară. Dl Iohannis a fost acolo și a zis: 'Da, o să luăm refugiați și o se ocupe Guvernul'. Păi, Guvernul sunt eu", a spus Ponta, pentru  România TV.

Premierul a mai comentat și acțiunile președintelui privind reprezentarea României, în problema refugiaților și a spus că deși Iohannis a “bătut cu pumnul în masă”, tot ca europenii a rămas. România trebuia să procedeze în chestiunea refugiaților ca și Polonia, a subliniat premierul.

"Am rămas noi cu Ungaria, cu Slovacia, cu Cehia împotriva restului Europei. Deci, nu era vorba de calcul politic. Dl Iohannis, când nu e arogant, înțelege. Când e arogant nu înțelege despre ce e vorba. (...) O să ne ocupăm și de chestiunea primirii refugiaților pentru că ați văzut ce puternic a fost dl Iohannis: a bătut cu pumnul în masă și a rămas ca europenii, nu ca noi", a susținut premierul.

"Trebuie să ne spunem punctul de vedere și după aceea să încercăm să ne înțelegem obligațiile și drepturile ca membri UE. Mie nu îmi place când votăm cu Ungaria împotriva restului Europei. De principiu vorbesc. Dar e dreptul domniei sale, ne-am înțeles acum, decizia e luată, nu o mai schimbă nimic!", a conchis Ponta.

Citeşte mai multe despre:   Victor Ponta,   Iohannis
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Politică