Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Președintele Traian Băsescu contestă legea referendumului

Președintele Traian Băsescu contestă legea referendumului

Un articol de: |

Președintele Traian Băsescu a anunțat, sâmbătă, că va contesta Legea Referendumului, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a trimis sâmbătă, 21 septembrie a.c., preşedintelui Curţii Constituţionale, domnul Augustin Zegrean, în conformitate cu prevederile Articolului 146 lit. a) din Constituţia României şi ale Articolului 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului”, se arată în comunicat.

Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, transmisă președintelui României spre promulgare, este neconstituţională deoarece contravine dispoziţiilor Art. 1 alin (3) din Constituția României, republicată, potrivit cărora „România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate”, precum și prevederilor Art. 2 alin. (1) și (2) din Constituţia României, republicată, prin care se stipulează următoarele: „(1) suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercita prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum. (2) niciun grup și nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”, sunt motivele pentru care președintele contestă această lege.

Traian Băsescu nu este de acord cu pragul de participare de 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

Totodată, menționăm faptul că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 334/2013, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 407/2013, aplicând regulile interpretării prin analogie, Curtea s-a exprimat în sensul că în domeniul dreptului parlamentar aplicarea principiului „majoritatea decide, opoziția se exprimă” denotă faptul că opinia majoritară din Parlament este prezumat că reflectă opinia majoritară din societate, iar dreptul opoziției de a se exprima este o consecință a dreptului inalienabil al minorității politice de a-și face cunoscute opiniile. Un asemenea principiu asigură, pe de o parte, legitimitatea guvernării, iar, pe de altă parte, condițiile pentru realizarea alternanței la guvernare. Pentru aceleași rațiuni, în cadrul procedurii de consultare democratică a populației, se aplică același principiu, însă majoritatea decidentă trebuie să se raporteze la un anumit nivel de reprezentativitate sub aspectul participării la vot pentru ca hotărârea finală să se bucure de legitimitatea necesară iar un prag de participare de 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente nu poate să confere o asemenea legitimitate”, potrivit cererii înaintate Curții Constituționale.




Citeşte mai multe despre:   Traian Basescu,   legea referendumului,   contestatii
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Politică