Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Propunerea pentru portofoliul Transporturilor, Ramona Mănescu, remarcată prin ținute și genți scumpe pe platforma PNL-ului

Propunerea pentru portofoliul Transporturilor, Ramona Mănescu, remarcată prin ținute și genți scumpe pe platforma PNL-ului

Un articol de: |

Competenţa profesională este pentru funcţii tehnice. În acest fel o scuză Crin Antonescu pe Ramona Mănescu. Adevărul e că aceasta nu are niciun fel de experienţă - acolo unde ar trebui rezolvată problema CFR marfă sau pentru situaţia în care se află întreg sistemul.

Până acum, doamna Mănescu a reuşit să se afirme mai mult prin ţinută şi genţi şi mai puţin prin proiecte. Şi o mai recomandă şi soţul. Edilul de la sectorul 6, Rareș Mănescu este un personaj controversat. Numele său a apărut în multe afaceri puse sub semnul întrebării.

Președintele PNL este convins că Ramona Mănescu va face față privatizării CFR Marfă.

”Competența profesională este un criteriu pentru funcții tehnice. Competența profesională în politică înseamnă competență în politici pe domeniul respectiv. Sigur, premierul a făcut-o ca să ne ajute, să știm ce căutăm. Nu era nevoie, dar asta nu înseamnă că nu salutăm acest gest grațios”, a explicat președintele PNL.

În ciuda şanselor pe care i le dă Crin Antonescu, Ramona Mănescu, de profesie jurist, nu are nicio legătură cu domeniul Transporturilor, chiar dacă se laudă cu o carieră politică începută la 18 ani.

Ramona Mănescu este membră a Partidului Național Liberal din 1990 şi a fost lider al Organizației Tineretului Național Liberal Sector 6 în perioada 1996-1997, iar alături de sotul ei Rareş Mănescu, primarul Sectorului 6, face parte dintr-o puternică sferă de influenţă centrată în jurul lui Crin Antonescu.

De altfel, însuşi Crin Antonescu l-a catalogat pe Rareș Mănescu în campania electorală din 2012 "prietenul său de 20 de ani".

De altfel, relația de prietenie dintre Crin Antonescu şi Rareș Mănescu a fost întărită de președintele liberal când a declarat că a fost împreună în vacanță cu Mănescu la Monaco.

La nivel de partid, Rareș Mănescu este trezorerier, iar numele său a apărut, de-a lungul timpului, într-o serie de afaceri controversate. În 2012, a fost menţionat în dosarul de prostituţie în baza căruia Andreea Marta, soţia fostului şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, era cercetată pentru coordonarea unei reţele de proxenetism.

Iar la capitolul cine îl finanţează, Mănescu are o altă problemă. Principalul finanţator este Dragoș Dobrescu, avocat specializat în retrocedări şi ulterior om de afaceri. Acesta era un eficient avocat de retrocedări care avea grijă ca toate procesele în care firma sa obţinea retrocedarea unor proprietăţi naţionalizate să fie judecate de către consoarta sa, pe atunci doar judecător. Din comisioanele obţinute din retrocedări, se ştie că Dobrescu, membru al grupului de la Monaco, virează fonduri şi către PNL.

La primărtie situaţia nu e deloc mai roz. Suspecte sunt şi lucrările de reabilitare a parcurilor din sectorul 6 începute de primarul Mănescu. De notorietate este proiectul pentru parcul Drumul Taberei, de care s-ar putea alege praful pentru că fondurile nerambursabile alocate pentru spaţiul verde sunt pe cale să fie suspendate. Edilul nu a dat explicaţii nici măcar colegilor de la alianţă de la PSD pentru modul în care au fost cheltuiţi până acum banii pentru modernizarea Parcului Moghiroş. deşi este vorba despre facturi de mai multe milioane de euro.

Antonescu: Ramona Manescu, recomandata de competenta profesionala pentru portofoliul Transporturilor
Embed:

Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Politică