Radu Banciu: În momentul de față, Zgonea este un nimeni. Va încerca să ia oasele și pielea de pe statul român (VIDEO)

Radu Banciu: În momentul de față, Zgonea este un nimeni. Va încerca să ia oasele și pielea de pe statul român (VIDEO)

Radu Banciu a vorbit în ediția de marți a emisiunii Lumea lui Banciu despre faptul că sesizarea formulată de fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea privind modificarea Regulamentului Camerei inferioare a Parlamentului a fost respinsă de către CCR.

"Curtea Constituțională a României a decis să respingă sesizarea făcută de Zgonea privind modificarea regulamentului Camerei inferioare a Parlamentului. Este jucată, Zgonea este simplu deputat. El a făcut sesizări, probabil că se va mai duce la CEDO, va încerca să ia oasele și pielea de pe statul român. Două sesizări a avut, ambele au fost respinse. În momentul de față, Zgonea este un nimeni. I-au făcut-o, au reușit să îl pârlească. Nu au mai lăcrimat nici cei de la Curte și a primit ce merita", a spus realizatorul TV.

"Să vedem pe ce cheltuia domnul ăsta foarte inteligent. Avea o doză de demnitate peste medie, de fiecare dată când vorbea, avea o privire de zimbru. În realitate, nu era chiar așa, nu era un tip atât de sever și de birocratic. El arunca banii pe nimicuri. De exemplu, la Crăciunul trecut, a cheltuit 700 de milioane de lei vechi numai cu atențiile", a adăugat Radu Banciu.

Radu Banciu: În momentul de față, Zgonea este un nimeni. Va încerca să ia oasele și pielea de pe statul român

#DIRECT_ONE_7ghgjh#

Urmăriți B1TV.ro și pe