Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Relațiile cu Beijingul ar putea avea de suferit: Patru deputați români au vizitat ilegal Taiwanul. Remus Cernea a rămas fără pașaport de serviciu

Relațiile cu Beijingul ar putea avea de suferit: Patru deputați români au vizitat ilegal Taiwanul. Remus Cernea a rămas fără pașaport de serviciu

Un articol de: |

Gafă de proporţii a deputaţilor Remus Cernea,Ninel Peia şi Ovidiu Iane, precum şi democrat-liberalul Costică Canacheu, care au plecat în vizită în Taiwan, fără să ţină cont de faptul că statul român are relaţii diplomatice doar cu Republica Populară China. Gestul aleşilor riscă să afecteze grav relațiile Bucureștiului cu Beijingul, în contextul în care orice stat care recunoaște Republica Chineză ca reprezentant legitim al poporului chinez nu poate întreține relații economice, politice sau de altă natură cu Taiwanul.

Preşedintele Camerei Deputaţilor susţine că le-a atras atenţia asupra greşelii. Între timp a venit şi o reacţie oficială MAE.

Parlamentarii Remus Cernea, Ninel Peia, Ovidiu Iane şi Costică Canacheu au plecat la invitaţia Ministerului de Externe din Taiwan într-o expediţie de o săptămână în Taipei. O vizită fascinantă, după cum o descrie deputatul Remus Cernea. De altfel, parlamentarul a postat mai multe fotografii din excursie pe pagina sa de facebook.

Cernea mentionează şi că  "împreună cu ceilalţi trei deputaţi din Parlamentul României", întâlniri "care pot pune bazele unei viitoare colaborări între România şi Taiwan". Mai mult, o altă postare arată că la Tainan, "cei patru parlamentari români" s-au întâlnit cu viceprimarul acelui oraş. Nu doar în aceste postări, dar şi în alte ipostaze, cei patru aleşi poartă în piept insigna de deputat, semn că discuţiile cu oamenii de afaceri din Taiwan, s-au purtat, totuşi, din perspectiva unei delegaţii parlamentare. Mai mult, chiar el menţionează într-o postare, că presa din taiwan a relatat Vizita "parlamentarilor români".

A venit însă şi reacţia promptă a preşedintelui Camerei Deputaţilor. Valeriu Zgonea spune că cei 4 nu au un mandat din partea instituţiei, aşa că s-a văzut nevoit să îi telefoneze ambasadorului Republicii Populare Chineze la Bucureşti pentru a salva relaţiile diplomatice ale ţării.

„AM şi vorbit astăzi cu dna ambasador şi i-am spus că nu există un mandat din partea Camerei Deputaţilor, statul român nu a susţinut sub nicio formă din bani pubilci acest lucru, şi că eu personal, şi dl primministru şi colegii parlamentari dezavuem o astfel de abordare care afectează parteneriatul strategic cu Republica populară chineză. Este obligaţia mea de preşedinte al camerei deputaţilor să informez o ambasadă care la un moment dat poate să aibă o astfel de chestiune delicată”, a declarat Zgonea.

Mai mult, le-a atras atenţia celor 4 deputaţi, dar şi aleşilor care sunt la primul mandat să nu mai viziteze alte ţări fără a se consulta cu liderul de grup.

„Nu au reprezentat statul român, nu au avut mandat de la statul român, nu au avut mandat de la Palramentul României pe cale de consecinţă sunt 4 cetăţeni români care au vrut să viziteze Taiwanul. Nu poţi să implici statul român şi să faci promisiuni în numele statului român fără ca acesta să nu îţi dea mandat”, a mai precizat Zgonea.

Vizita vine la doar câteva săptămâni după ce premierul Victor Ponta a fost la Beijing pentru a-i invita pe chinezi să investească în România. Iar statul român recunoaște doar Republica Populară China. Gestul riscă să afecteze grav relațiile Bucureștiului cu Beijingul, în contextul în care orice stat care recunoaște Republica Populară Chineză ca reprezentant legitim al poporului chinez nu poate întreține relații economice, politice sau de altă natură cu Taiwanul.

Deşi apăruse zvonuri că Ambasada Chinei ar fi cerut lămurii de la ministerul de Externe român legat de această vizită, într-un comunicat, ministerul anunţă că nu are cunostintă de deplasare şi că nu a primit nicio solicitare de la oficialii chinezi.

„MAE dezavuează deplasările unor reprezentanți ai statului român, inclusiv parlamentari, care prezintă aparența unor misiuni oficiale, în zone precum Taiwan, care nu au fost recunoscute de statul român. În continuare, acest lucru va fi reiterat tuturor instituțiilor românești, în mod oficial, de către Ministerul Afacerilor Externe în perioada următoare.Potrivit legii, deplasările în nume personal sau informale nu pot fi efectuate utilizând documente de călătorie emise de statul român, atestând calități oficiale, precum pașaportul diplomatic sau de serviciu”, transmite ministerul.

Primele măsuri luate în cazul celor 4 parlamentari

Deputatul Remus Cernea a rămas fără pașaport de serviciu. Ministerul de Externe a anunțat joi, într-un comunicat de presă, că Titus Corlățean a luat această decizie, întrucât acesta nu mai deține calitatea necesară utilizării acestui tip de document.

„Ministrul afacerilor externe, Titus Corlățean, a dispus măsuri pentru retragerea pașaportului de serviciu utilizat de unul dintre membrii delegației menționate, în vederea anulării potrivit dispozițiilor legale în materie (respectiv art. 14, al. 3 din Legea 248 /2005), având în vedere faptul că acesta nu mai deține calitatea necesară utilizării acestui tip de document”
, transmite ministerul.

Într-o intervenție telefonică pentru emisiunea „Butonul de panică”, de pe B1 TV, Remus Cernea a declarat că măsura ministerului nu îl deranjează, întrucât el dorește să obțină un pașaport diplomatic.

„Decizia ministerului vine exact în continuarea dorinței mele. Vreau sămi fac pașaport diplomatic. Am inițiat procedurile necesare. Mă voi ocupa în zilele următoare pentru a obține un pașaport diplomatic. Sper ca autoritățile să acționeze cu înțelepciune, să fie deschise la un dialog  cu noi și să nu acționeze pripit. Pașaportul  de serviciu este valabil până în 14 iunie 2017. Am făcut o vizită de informare care sper eu că va aduce multe pentru România. A fost o vizită informală, nu una oficială, deci sper să se țină cont de acest lucru”, a precizat deputatul.

Remus Cernea, despre vizita în Taiwan
Embed:

Totodată, Ninel Peia va fi chemat la partid, iar preşedintele PSD Ilfov, Gabriela Firea, organizaţie de care aparţine parlamentarul, spune că nu se va limita la o simplă mustrare. Şi conducerea Camerei Deputaţilor se delimitează de acţiunea grupului de parlamentari în Taiwan şi reafirmă relaţiile de cooperare cu Republica Populară Chineză.

„Nu aş vrea ca lucrurile să rămână aşa, la acest stadiu, doar cu o mustrare. Să vedem ce se va întâmpla şi care va fi şi opinia colegilor mei, eu voi fi tranşantă. Săptămâna viitoare vom avea la nivelul organizaţiei judeţene PSD Ilfov un Birou Permanent şi voi supune atenţiei colegilor mei vicepreşedinţi, situaţia creată de domnul deputat Ninel Peia, eu sper să vină cu o explicaţie bună pentru ceea ce a făcut”, a declarat Gabrilea Firea, președintele PSD Ilfov.

Social Democraţii precizeză într-un comunicat că partidul nu a fost informat de vizita neoficială a deputaţilor Ovidiu Iane şi Ninel Peia în Taiwan. Mai mult, această deplasare este catalogată ca inoportună.

Patru deputați români au făcut o gafă diplomatică
Embed:


Citește și: CTP: Bandiții politici Dragnea și Tăriceanu sunt moștenitorii celor care au ordonat omorârea românilor în decembrie `89Ce a făcut acest polițist cu trandafirii aruncați spre sicriul Regelui. Merită respectul tuturorKlaus Iohannis a încălcat protocolul la înmormântarea Regelui. Ce gest a făcutHaos sau hărnicie? România e iar lider regional la numărul de modificări legislative

Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Politică