Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Titus Corlățean a demisionat din funcția de ministru de Externe: Nu pot accepta ca MAE să încalce legea pe considerente electorale ale lui Băsescu şi Iohannis (VIDEO)

Titus Corlățean a demisionat din funcția de ministru de Externe: Nu pot accepta ca MAE să încalce legea pe considerente electorale ale lui Băsescu şi Iohannis (VIDEO)

Un articol de: |

Titus Corlățean a demisionat, luni, din funcția de ministru al Afacerilor Externe, în urma scandalului legat de voturile din diaspora. Informaţia, anunţată iniţial pe surse citate de B1 TV, a fost confirmată de Corlăţean într-o conferinţă de presă.

”Ca ministru, am obligația să asigur împrună cu echipa MAE respectarea legalității și prezervare a imaginii MAE. L-am informat pe primul ministru că am decis să îmi depun mandatul de ministru. Nu pot să accept şi nu accept să încalc legea şi legalitatea, nu pot accepta ca instituţia MAE să fie forţată, obligată să încalce legea şi legalitatea pe considerente de interese politice, electorale, ale domnilor Băsescu şi Iohannis şi nu pot accepta să ofer motive de contestare a rezultatelor alegerilor prezidenţiale din turul doi pe considerente de nelegalitate a înfiinţării de noi secţii de votare în străinătate", a declarat Corlățean.

Decizia ar fi fost luată în urma scandalului privind votul din diaspora la primul tur al alegerilor prezidențiale, când, mulți români din străinătate nu au reușit să voteze din cauza aglomerației de la ambasade.

Pentru turul doi al alegerilor, din 16 noiembrie, Executivul a dublat numărul de ștampile și al cabinelor de vot.

Totodată, Corlățean a menţionat că Ministerul Afacerilor Externe îşi menţine poziţia că nu există baze legale pentru înfiinţarea de noi secţii de votare în străinătate la turul doi.
Corlăţean a spus că în noaptea de vineri spre sâmbătă, la 23.58, s-a primit la MAE pe fax un comunicat BEC în care se preciza că nu există niciun impediment legal pentru organizarea de noi secţii de votare. El a precizat că în hotărârea anterioară a BEC, act cu forţă juridică, nu există precizarea din comunicat, iar comunicatul nu are forţă juridică.

El a mai adăugat că MAE îşi menţine poziţia că nu există baze legale pentru înfiinţarea de noi secţii de votare în străinătate la turul 2.

"În consecinţă, pentru că doresc să respect legea, am decis să îmi depun mandatul de ministru al Afacerilor de Externe", a conchis Corlăţean.

Titus Corlățean a demisionat din funcția de ministru de Externe

Citeşte mai multe despre:   Titus Corlatean,   demisie,   Ministru de Externe
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Politică