Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Traian Băsescu, despre ofițerul acoperit: Nu e un lucru rău, dar ca președinte ești manevrabil

Traian Băsescu, despre ofițerul acoperit: Nu e un lucru rău, dar ca președinte ești manevrabil

Un articol de: |
Foto: B1 TV Politică

Președintele Traian Băsescu a afirmat, marți, în emisiunea ”Adevărul Live”, difuzată de B1 TV, că nu este un lucru rău ca Victor Ponta a fost ofițer acoperit, însă reprezintă un risc pentru România ca el să devină șef al statului.

”Eu nu am făcut dezvăluiri pentru că a dezvălui înseamnă că ai un document. Au fost afirmații. Baza pe care le-am făcut e una solidă. În 97-01 ponta a fost și procuror și ofițer SIE. Această afirmație o susțin în continuare. Orice document în acest sens ar fi secret”, a precizat președintele.

”Ce nu înțelege Ponta- nu e un lucru rău, dar te pune într-o situație dificilă, ca președinte, dacă ai o asemenea taină, oricând ești manevrabil. Eu am o percepție a riscului din acest punct de vedere. România are 2 servicii extrem de putermice SIE și SRI. Însă, ca orice sergviciu, când prinde slăbiciunea și-ar extinde aria de influență. Eu nu spun ca acest lucru se va întâmpla, dar nu avem voie să riscăm”, a precizat Băsescu.

”Iar ce a făcut dl Meleșcanu cu HG 223 este ingerință serviciilor în politică. HG 223 a extins secretul de stat și asupra rezerviștilor. Generezi ideea că serviciile sunt atât de blindate de ideea secretului de stat că nimeni nu poate ști dacă un președinte e fost ofițer SIE. Ponta poate fi șantajat de serviciu, de fostul lui ofițer de legătură. Eu nu spun că se va întâmpla, dar președintele trebuie să fie un om liber”, a explicat șeful statului.

”Eu nu cred în marea acțiune ca spion al lui Victor Ponta - erau lansate zvonuri că a supravegheat-o pe Carla del Ponte - el era un copil ca experință, un țânc. El a fost utilizat la altceva. În Parchetul General uneori mai ajung și oameni de care Serviciul are nevoie să fie făcuți scăpați”, a mai spus el.

”Dacă societatea e interesată, să facă o acțiune în justiție, iar SIE va fi obligat să facă publică informația, pentru că e vorba de încălcarea legilor. Or, în cazul lui Ponta, el a încălcat Constituția, care interzicea procurorilor să aibă alte funcții”, a afirmat Băsescu.

”Nu există ofițeri acoperiți în politică sau în magistratură pentru că e interzis de lege. Ce discutăm de apartenența lui Ponta la SIE e perioada în care serviciile nu erau reformate. Acum așa ceva este exclus.
Acum ar însemna ani de închisoare dacă s-ar face recrutări din viața politică sau publică”, a subliniat președintele.

Totodată, șeful statului a precizat că serviciile de informații sunt instrumente care nu pot participa la jocul politic.




Citeşte mai multe despre:   Traian Basescu,   ofiter acoperit,   presedinte,   manevrabil
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Politică