Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Traian Băsescu, în direct pe B1 TV: "Sunt un politician imposibil, într-o misiune imposibilă" (VIDEO INTEGRAL)
Exclusiv

Traian Băsescu, în direct pe B1 TV: "Sunt un politician imposibil, într-o misiune imposibilă" (VIDEO INTEGRAL)

Un articol de: |

Invitat pe B1 TV la emisiunea “Ultimul cuvânt” cu Ion Cristoiu și Nelu Barbu, președintele suspendat Traian Băsescu a vorbit despre referendumul din 29 iulie, dar și despre politica dusă în cei opt ani de mandat de până acum.

În emisiune, Băsescu a vorbit despre cei care l-au suspendat, despre modalitățile de desfășurare a referendumului, dar și despre viitorul său politic. Puteți urmări VIDEO integral declarațiile președintelui, dar și varianta LIVE Text transmisă de B1.ro.

Iată mai jos principalele declarații făcute de Traian Băsescu în emisiunea “Ultimul cuvânt”:

- Până acum eram Băsescu bețivul, Chiorul, acum sunt președintele suspendat. În realitate eu sunt președintele ales al României.
- Acum sunt șomer, pot să mă duc la forțele de muncă.
- Am mizat mult pe evoluția politicienilor români. Aveam lecția primită de la PNL-PSD în 2007, când m-au suspendat. Dar 2012 mi se părea un an mult prea îndepărtat de 2007.
- Am crezut mult în distribuția puterii. De aceea am dat SRI și SIE Opoziției. O încununare a mandatului meu ar fi fost dacă reușeam și o coabitare.
- N-am crezut că vor prefera să împingă țara în instabilitate.
- Oamenii politici ai USL sunt de dimensiuni mici.
- Nu eu am fost ținta lor. Ținta lor a fost debarcarea președintelui, pentru că el numește șefii în justiție
- Corlățean a primit șefii de organizații județene, care i-au spus pe cine să pună la Parchet și Tribunal. Sunt lucruri pe care le știu, poate să se dea Corlățean dea dura cât vrea el (Detalii AICI).
- I-a dus capul pe PNL-iști și PSD-iști de frunte din provincie să-i cheme pe șefii de Parchete.
- Eu am știut exact programul (suspendării). El s-a declanșat cu nevinovata dorință a lui Victor Ponta să prezinte ce a făcut la Bruxelles. S-a știut din acel moment că urmează decapitarea instituțiilor
- La Bruxelles Victor Ponta s-a făcut de râs.


Băsescu la "Ultimul cuvânt" (I)
Embed:

- Guvernul a emis două Ordonanțe ilegale, privind Avocatul poporului și atribuțiilor Curții.
- Eu n-am crezut vreodată că UDMR va intra în jocul suspendării. Suntem în aceeași familie politică. Dar am avut de a face cu interesele hoților, la fel ca la UNPR și PSD.
- Au votat suspendarea 19 deputați și senatori care au dosare.
- Victor Ponta nu a fost un adept al suspendării de la început. El a devenit un adept după povestea cu plagiatul (Detalii AICI).
- Aflasem că Ponta nu are nici un masterat la Catania. De aceea m-am referit la el ca Dottore.
- Nu spun că nu știam de plagiat. dacă Ponta vrea să vadă de unde a pornit, să se uite în comisia de doctorat
- RTV este gazeta de perete a lui Victor Ponta.
- Cine va încerca să muște din Justiție își va rupe dinții. Dar să nu încapă Justiția pe mâna procurorului Bălan, un fel de senatorul Voicu, care împărțea funcții. Sau Cazacioc, un fost purtător de cuvânt pe la Parchete...
- Ei ar gândi să organizeze un nou referendum. Până iese... (Detalii AICI).
- Mă aștept să mă cheme în fața Parlamentului să mă anunțe: te-am demis...
- Dacă se invalidează referendumul, povestea  nu se termină. Ei se prevalează de un articol votat de Parlament.

Băsescu la "Ultimul cuvânt" (II)
Embed:

Citește și: Tăriceanu: Slavă Domnului că în ţara asta mai există şi oameni cu scaun la cap şi nu să facă toţi ceea ce cere Corupţia ucide sau nu ucide. DEPINDE PE CINE UCIDE, că CORUPȚIA POATE SĂ UCIDĂ chiar PE CEI CARE STRIGĂ sloganurile astea Biserica Ortodoxă refuză canonizarea Regelui Mihai: nu îndeplinește o condiție Ce-au crescut copiii Nicoletei Luciu! Fetița e superbă cu părul lung, iar băieții nu-i mai recunoștiTraian Băsescu, despre prezența liderilor opoziției în Piața Victoriei: Participă pe post de circari lângă niște oameni care, cu certitudine, fac proteste cu toată sinceritatea (VIDEO)

- E necinstit să iei un președinte cu 8 ani de exercitare a funcției, care a trecut țara prin criză cu costuri enorme de popularitate, și să îi spui acum mai obține tu 50%. e imoral politic. Și asta a avut o greutate destul de mare în poziția liderilor europeni.
- Obiectivul meu e să obțin 50% plus unu la referendum. Pe mine nu mă interesează cât vin, pe mine mă interesează să obțin un vot în plus. Nu mă bat pentru un scaun, mă bat pentru țara mea care a încăput pe mâna unor năuci.
- Am fost suspendat de două ori degeaba, când se adună o coaliție de pușcăriabili...
- Și dacă mă întorc și dacă nu mă întorc (la Cotroceni) episodul loviturii de stat e în mintea politicienilor europeni. Ne vor trebui ani de muncă... Am dat cu piciorul la o construcție extrem de migăloasă în interiorul NATO și UE, am fost oameni care ne-am ținut de cuvânt... Când ne-am luat un angajament l-am respectat.
- România dacă nu-și făcea treaba nu pompa nimeni bani în ea ca în Grecia.
- Testul României va fi, cândva când va mai fi, o viitoare coabitare.
- Președintele interimar folosește biroul de deasupra biroului președintelui. Undeva mai sus. Președintele interimar nu are acces la dosarele mele, la dosarele președintelui. (Detalii AICI).
- Pe mine nu mă poate uita niciun român. Nici cei care mă iubesc, nici cei care nu mă iubesc.
- Pe doamna Andronescu, în condiții normale, nu aș fi numit-o niciodată, din cauza incompatibilității. (Detalii AICI).
- După ce nu o să mai fiu la Cotroceni sigur nu voi fi un om care să nu aibă serviciu.

Băsescu la "Ultimul cuvânt" (III)
Embed:

- Dacă mențineam PDL-ul la putere, eram mai stabili, chiar dacă era mai tensionată situația.
- Președintele poate să nu aibă riscul de a fi suspendat dacă devine un slugoi al Parlamentului. a dacă răspunde la cerința de a grația pe fiul cuiva...
- Aveam pregătit avionul ca să plec la Consiliul European. Dar am spus Stop, știu ce ar fi ieșit. (Detalii AICI).
- Premierul m-a sunat să îi semnez mandatul, bineînțeles că nu l-am semnat. Victor Ponta nici măcar nu și-a trecut mandatul prin Guvern.
- Știam că pot apăra interesele la Consiliu mai bine decât Ponta.
- Au luat ICR-ul pentru că au crezut că președintele se ocupă de trimis oameni în străinătate. Habar n-am avut niciodată...
- Actualul ministru de externe este o calamitate pentru România. Nu înțelege nimic, minte ca și premierul. Marga este o calamitate pentru politica externă românească. A distrus sistemul de educație și acum distruge politica externă. (Detalii AICI).
- M-au contactat mai mulți lideri europeni, nu doar Angela Merkel.
- Germania are o sensibilitate mare la încălcarea statului de drept. Nemții au un proverb: o pădure crește într-o mie de ani, dar poate arde într-o noapte.
- Marea problemă pe care o are România acum e că are un președinte și un prim-ministru care nu sunt acceptați de nimeni. Ei sunt niște oameni care au încălcat regulile statului de drept. Toți stiu că în România a avut loc o lovitură de stat pe care acum încearcă să o legitimeze.
- Pentru Europa, Ponta e un paria.
- Dacă poporul spune nu băieți, nu luați toată puterea, ce face Ponta, își ia jucăriile de la Palatul Victoria? Ce face Crin? Dacă Crin Antonescu se retrage din politică nu e o pierdere majoră...
- Sunt un politician imposibil, într-o misiune imposibilă.
- Justiția asta o să ne mănânce sufletul, dar și eu o să le mănânc sufletul celor care vor să pună mâna pe ea.
- Nu m-au dat afară din casă, dar nu primesc salariu.
- M-au revigorat ăștia cu suspendarea! Mă simt acum ca la 30 de ani!

Citeşte mai multe despre:   Ultimul cuvant,   Traian Basescu,   referendum
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Politică