Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Traian Băsescu, în Parlament: V-aş respecta de două ori dacă la referendum aţi supune și modificările la Constituție cu unicameral și 300 de parlamentari (VIDEO)

Traian Băsescu, în Parlament: V-aş respecta de două ori dacă la referendum aţi supune și modificările la Constituție cu unicameral și 300 de parlamentari (VIDEO)

Un articol de: |
Foto: Mediafax Politică

Preşedintele Traian Băsescu s-a adresat, joi dimineaţă, plenului reunit al Parlamentului, unde a fost invitat să participe, conform Constituţiei, la citirea documentului de suspendare a sa din funcţie, depus de USL cu o zi în urmă, la Birourile Permanente ale celor două Camere. 

La începutul discursului, şeful statului a precizat că doreşte să ia parte şi la dezbaterea documentului de suspendare în Parlament, nu doar la citirea lui.

În mesajul adresat joi Parlamentului, Traian Băsescu a explicat că nu contestă dreptul Parlamentului de a iniţia procedura de suspendare, dar a făcut un apel ca această procedură să fie urmată conform Constituţiei.

Citeşte AICI discursul INTEGRAL susţinut de Traian Băsescu în Parlament

Referitor la documentul USL de suspendare, preşedintele a declarat că acesta conţine 4 mari obiective, dintre care unul conjunctural.

"Premierul pe care l-aţi furnizat e deja recunoscut ca prim-ministru în Europa şi peste Ocean: Premierul copy-paste"
, a spus Traian Băsescu.

Spre finalul alocuţiunii, Traian Băsescu i-a întrebat pe parlamentari dacă nu doresc ca, odată cu referendumul de suspendare, să fie supuse şi modificările la Constituţie privind Parlamentul unicameral şi 300 de parlamentari.

Cererea de suspendare a USL conţine 7 motive pentru care Traian Băsescu ar trebui să plece de la Cotroceni. Printre acestea, se numără "uzurparea rolului premierului" şi "instigarea la nerespectarea deciziilor CCR". Cel care a citit documentul USL a fost senatorul PSD Toni Greblă. Traian Băsescu a luat apoi cuvântul. 

Vezi AICI textul integral al Cererii USL de suspendare a lui Traian Băsescu.

 
Traian Băsescu, în Parlament după citirea documentului USL de suspendare
Embed:

Iată cele mai importante declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu

:

- înţeleg că astăzi nu este dezbaterea documentului prezentat şi, aşa cum am discutat cu conducerea celor două Camere, eu doresc să particip la dezbatere

- ca atare, voi participa şi la şedinţa în care se va dezbate documentul

- acum voi avea o prezentare scurtă. Voi reveni în plen când se va vota cererea de suspendare. Vă mulţumesc deci anticipat pentru invitarea mea la dezbaterea în Parlament a cererii de suspendare

- nu contest dreptul Parlamentului de a iniţia procedura de suspendare a preşedintelui


- cred în acest mod de a-l valida sau invalida pe preşedintele României într-un moment în care Parlamentul crede că trebuie s-o facă

- nu cred însă că procedura nu poate avea fisuri sau abuzuri

- documentul, care mi-a fost adus la cunoştinţă aseară, apreciez că are 4 mari obiective dintre care 3 de fond şi unul conjunctural

- primul este punerea sub controlul PSD şi PNL a instituţiilor statului şi a Justiţiei

- al doilea - subordonarea tuturor instituţiilor statului către partid prin încălcarea gravă a Constituţiei şi legilor ţării

- al treilea - legat de nepunerea în aplicare a referendumului din noiembrie 2009, prin care poporul, în numele căruia PNL şi PSD afirmă că a declanşat procesul de suspendare, a votat cu 85% pentru Parlament unicameral şi pentru 300 de parlamentari

- Premierul pe care l-aţi furnizat e deja recunoscut ca prim-ministru în Europa şi peste Ocean: Premierul copy-paste. Mai e și o problemă de ultimă oră: privind în cv-ul primului ministru. Toți îl știam masterand la Catania, și el de fapt nu a urmat acest master. E bine ca acest lucru să fie acoperit cu un proces de suspendare a președintelui

- dragii mei concetăţeni, nu puteţi să întoarceţi realităţile instituţiilor DNA, ANI, Justiţie la modul de supunere din anii 2000-2004

- îmi reproșați angajarea publică și declarațiile pe care le-am făcut. Nu am văzut fapte incriminante, am văzut declarații. Și eu sunt liber ca orice parlamentar să fac declarații.

- de cele mai multe ori, declarațiile mele au fost parteneriatele cu guvernul, cu Banca Națională, în momente extreme de criză

- am vrut ca și majoritatea Parlamentară și instituțiile să înțeleagă că sunt partenerul lor și nu mă ascund, să spun că ce rău ați făcut


- ţin să le mulțumesc românilor că și-au salvat țara de la o puternică criză economică prin propriile sacrificii

- aud că am tăiat eu pensiile. Ştiu că prin dese declaraţii s-a reuşit propagarea acestei convingeri şi către pensionari - la referendum mi-aş dori mult să fiu votat de pensionarii care nu au pierdut nimic la pensie sau de pensionarii cărora le-a crescut pensia în timpul mandatelor mele

- am văzut că v-ați asumat o imensă provocare. Mi-o asum alături de dumneavoastră. Aceea că un politician care a refuzat să-i mintă pe români pe timp de criză este trimis în fața electoratului să fie validat sau invaldiat.

- pentru mine a fost o obligație să le spun românilor adevărul despre finațele țării.

- s-ar putea ca referendumul să confirme că am avut dreptate să fiu cinstit cu românii. Nu i-am mințit, păcălit, le-am spus exact ce putea să facă guvernul pentru ei, dar nu pentru că așa am gândit eu, ci pentru că ce am spus eu era rezultatul discuțiilor cu FMI, cu BNR, cu UE, cu BCE.

- procedurile din ultimele 45 de zile arată că sunt dispuși să dea lovituri constistente, fie că vorbim de desființări de comisii, de transformarea Monitorului Oficial în gazeta de perete a Guvernului, emitere de ordonanţe care afectează atribuțiunile CC, sunt lucruri grave, fac un apel:

- continuați și finalizați procedura de suspendare a președintelui respectând toate instituțiile, procedurile și Cosntituția și atunci nu veți avea niciun fel de reproș, ba vă voi spune mulțumesc, mi-ați creat condițiile legale să merg în fața poporului

- obiectivul major al acestei suspendări e controlul Justiţiei, nerespectarea referendumului care cerea Parlament Unicameral şi 300 de parlamentari

- apropo, n-aţi vrea să organizaţi referendumul pentru validarea noii Constituţii care să aducă Parlament Unicameral şi 300 de parlamentari odată cu referendumul pentru suspendarea preşedintelui?

- vă respect pentru că aţi declanșat o procedură constituțională. V-aş respecta de două ori dacă, odată cu referendumul, aţi supune și modificările la Constituție cu Parlament unicameral și 300 de parlamentari

Citește și: Boierii de Vaslui. Cei mai bogați edili din cel mai sărac județ al României. Topul salariilor din administrația localăS-a găsit soluția să nu mai moară nimeni la metrou. Guvernul: în 2018 se rezolvă problemaUn vasluian și-a prins nevasta goală în braţele primarului. Scuza femeii este fabuloasăScandal uriaș în Camera Deputaților: Eugen Nicolicea și Robert Turcescu s-au făcut reciproc "papagal" și "dihor"

Citeşte mai multe despre:   Traian Basescu,   Parlament,   suspendare,   USL,   document
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Politică