Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Traian Băsescu: Marele nostru adversar este PSD. Acesta este un partid depășit de vremuri și, alături de aliații săi, trebuie scos de la putere

Traian Băsescu: Marele nostru adversar este PSD. Acesta este un partid depășit de vremuri și, alături de aliații săi, trebuie scos de la putere

Un articol de: |
Foto: b1.ro Politică

Traian Băsescu, președintele partidului Mișcarea Populară a declarat sâmbătă cu ocazia vizitei la Baia Mare că cei mai importanți advesari ai partidului pe care îl conduce sunt Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal. El a mai spus că PMP trebuie să aducă aer nou în administrația publică.

"Marele nostru adversar este PSD. PSD este un partid depășit de vremuri și, alături de aliații săi, trebuie scos de la putere, fie că vorbim de puterea locală sau de puterea la nivel național. Când vorbesc la aliați mă refer și la PNL. (...) USL e în floare și s-a văzut acest lucru, miercuri, la Camera Deputaților, când atât PSD cât și PNL s-au retras din sală și nu s-a întrunit numărul de voturi pentru aprobarea arestării deputatului Păun. Deci, acesta este adversarul nostru; combinația PSD — PNL, care e împânzită în toată țara încă de la alegerile din 2012.

A fost un moment în care au înșelat electoratul, pe fondul unor măsuri pe care noi a trebuit să le luăm pe timp de criză. Avem obligația să-i readucem acolo unde le este locul — în opoziție. Pentru că PSD nu mai este un partid care reprezintă viitorul, cum și noul PNL nu este un partid care mai poate asigura viitorul acestei țări.

Viitorul acestei țări este Mișcarea Populară. Trebuie să fie o mișcare care să atragă toate generațiile alături de ea", a declarat fostul președinte al României, informează Agerpres.

Traian Băsescu le-a adus la cunoștință membrilor și celor care simpatizează partidul său, că toți candidații Mișcării Populare trebuie să continue modernizarea statului român.

"Ideea pe care vreau să v-o transfer este aceea de continuare a modernizării statului român, (...) procesele în România în ceea ce privește democratizare statului nu sunt niște realități definitiv câștigate. (...) Pentru noi, momentul alegerilor locale este extrem de important. Pe de o parte pentru a veni cu un suflu nou în administrația locală, iar pe de altă parte pentru a crea platforma de pe care MP să obțină un rezultat bun, într-un procent de 20%, la alegerile legislative", a spus Traian Băsescu.

Băsescu a mai spus la Baia Mare că numărul voturilor oferă politicii valoare.

 "MP trebuie să aducă un suflu nou în administrația locală. (...) Asta le spun de multe ori tinerilor lideri ai partidului nostru că singurul mod, dar și cel mai precis mod de a evalua activitatea politică, e numărul de voturi. Politica este (...) cel mai precis măsurată în ziua alegerilor, la fiecare patru ani. Se numără în voturi și este la fel de precisă ca și matematica. Valoarea politică este dată de numărul de voturi", a mai precizat fostul șef de stat.

 

 

 

Citeşte mai multe despre:   Traian Basescu,   Baia Mare,   PSD,   principalul adversar
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Politică