Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Traian Băsescu: Ponta și Dragnea, doi politicieni de joasă speță. Interesele celor doi șantajiști prevalează față de interesele țării (VIDEO)

Traian Băsescu: Ponta și Dragnea, doi politicieni de joasă speță. Interesele celor doi șantajiști prevalează față de interesele țării (VIDEO)

Un articol de: |
Foto: B1 TV Politică

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat în cadrul emisiunii "Ultimul cuvânt", difuzată pe B1 TV, că premierul Victor Ponta și președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, sunt doi șantajiști care pun propriile interese în fața intereselor țării.

"Aș remarca faptul că țara este în fața unui șantaj ordinar practicat într-un triunghi practicat de Dragnea, Ponta și președintele Klaus Iohannis, care are un rol aici. Deci, sunt trei entități, din care doi, Ponta și Dragnea, care având un dispreț total pentru interesele țării merg la șantajul pe care l-am anticipat de acum trei săptămâni, când spuneam că până când Iohannis nu garatează desemnarea unui premier de la PSD, Ponta nu va pleca de la Guvern", a declarat fostul președinte.

Traian Băsescu a adăugat că președintele Iohannis nu realizează cât de antinațional este ceea ce se întâmplă și ce indivizi "lipsiți de scrupule are în față". Acesta a precizat că nu este de acord cu schimbarea Guvernului cu Parchetul.

"Departe de mine de a susține vinovăția lui Ponta. Se va vedea. Dar ce fac acești doi indivizi este un șantaj împotriva intereselor țării, împptriva președintelui, care nu realizează, după părerea mea, cât de departe au mers aceștia", a mai spus Băsescu.

"Sunt puțini membrii PSD care ar fi de acord ca țara să fie șantajată și umilită de doi politicieni de teapa lui Dragnea și Ponta. Acest șantaj este public și pe mine mă surprinde de ce presa nu-l trataează ca pe un șantaj în care se joacă interesul României cu interesul lor de a rămâne la putere, nici măcar cu interesul unor partide", a afirmat fostul șef de stat.

Traian Băsescu: Ponta și Dragnea, doi politicieni de joasă speță


Citeşte mai multe despre:   Traian Basescu,   Victor Ponta,   polticieni ,   Liviu Dragnea
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Politică