Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică UDMR, mesaj pentru cetățenii maghiari: „Votați la referendum cum vă îndeamnă conștiința”

UDMR, mesaj pentru cetățenii maghiari: „Votați la referendum cum vă îndeamnă conștiința”

Un articol de: |

Având în vedere timpul destul de scurt până la referendumul din 29 iulie, conducerea UDMR a emis un comunicat de presă în care îi îndeamnnă pe cetățenii maghiari să voteze cum îi îndeamnă conștiința.

De asemenea, UDMR preciează că trebuie să se țină seama de decizia Curții Constituționale, așa cum este normal într-un stat de drept.

„De fiecare dată când sunt alegeri, Uniunea subliniază importanța prezenței la vot și a folosirii drepturilor noastre cetățenești. Sfatul UDMR către cetățenii maghiari este identic celui adresat parlamentarilor săi: votați cum vă îndeamnă conștiința! Opinia UDMR este aceea că, într-un stat de drept, trebuie să se țină seama de decizia Curții Constituționale. Pentru noi este deosebit de important ca, în  România, toată lumea să respecte regulile statului de drept”, se arată în comunicatul Uniunii.

Mai mult, UDMR precizează că „nu a încheiat înțelegeri nici cu coaliția de guvernământ, nici cu partidul care îl sprijină pe Șeful Statului. Acest lucru nu se va schimba până la alegerile parlamentare. În calitatea sa de organizație de opoziție, Uniunea reprezintă în continuare interesele maghiarilor din Ardeal”.

„În ultimele câteva săptămâni, în cadrul organismelor interne ale UDMR au avut loc numeroase consultări cu privire la poziția Uniunii cu privire la referendumul de demitere a Șefului Statului. În cazul unor decizii de asemenea importanță, UDMR încearcă întotdeauna să ia o decizie prin consens.  În cazul de față, nu s-a reușit acest lucru. După ce a ascultat și cântărit argumentele pro și contra, Uniunea a hotărât să dea mână liberă deputaților și senatorilor săi, pentru ca fiecare să voteze așa cum îl îndeamnă conștiința la sesiunea Camerelor reunite”, se mai arată în comunicat.

Citeşte mai multe despre:   UDMR,   cetateni maghiari,   referendum,   Traian Basescu,   constiinta,   sa voteze,   Basescu,   presedinte,   stiri referendum
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Politică