Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Victor Ponta: „Dacă Traian Băsescu ar fi venit la Consiliul European, eu mă întorceam acasă”
Exclusiv

Victor Ponta: „Dacă Traian Băsescu ar fi venit la Consiliul European, eu mă întorceam acasă”

Un articol de: |

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri în cadrul emisiunii „Ultimul cuvânt”, difuzată de B1 TV, că dacă președintele Traian Băsescu ar fi mers la Consiliul European din 28 iunie, el s-ar fi întors acasă.

Acesta a precizat că a aflat că în momentul în care a plecat din țară, președintele îi spusese că urmează să vină la Bruxelles.

„Eu seara l-am sunat pe Băsescu, e nromal să las eu din mândrie. I-am spus. „Am văzut ce a zis Curtea, eu oricum merg la Bruxelles, pentru că am întâlnirea cu liderii social-democrați. Ce propuneți dvs să facem?” A zis că merge și el. I-am zis că merg dimineață cu cursa de linie. Când veniți, eu vin la hotel și mai încercăm un ultim dialog să vedem ce facem. Când am ajuns acolo, am fost înștiințat că președintele s-a întors, nu a mai plecat. L-am sunat din nou și i-am spus „mai veniți sau nu”? A zis că nu știe, că nu s-a hotărât”, a explicat Ponta.

El a precizat că în cazul în care Traian Băsescu ar fi mers și el la Bruxelles, ar fi cedat locul și s-ar fi întors la București.

„I-am spus atunci „vă rog frumos, ca să nu rămână gol scaunul, vă trimit o cerere în scris să-mi semnati mandatul asa cum a zis CC.” El a zis „nu sunt de acord”. Bun și ce facem, lăsăm scaunul gol? A fost asa o mică bătălie, important este că pentru mine atunci a fost destul de clar că era imposibil să găsim o soluție de coabitare. Dacă președintele se ducea la intrare, eu nu mă duceam. PIN-ul îl avea ambasadorul nostru, domnul Motoc. Dacă vine președintele dă-il și eu mă duc acasă. Mă întorceam și spuneam: nu cred că e normal să nu ții cont de decizia Parlamentului. Nu m-aș fi dus împreună cu domnia sa”, a mai spus Victor Ponta.

Vezi AICI alte declarații ale premierului.

Luni seara, Traian Băsescu a declarat la la „Ultimul cuvânt”, că avea avionul pregătit să plece la Consiliul European, însă a spus „stop” când a văzut că premierul Victor Ponta este acolo.

Vezi AICI declarațiile președintelui suspendat.

Ponta: Mă întorceam acasă, dacă venea Băsescu la Bruxelles
Embed:


Citeşte mai multe despre:   Victor Ponta,   Traian Basescu,   Consiliul European,   PIN,   ma intorceam,   mandat,   Bruxelles
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Politică