Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Victor Ponta: "De pe 30 iulie niciun creștin democrat german nu va mai jigni poporul român. Ce, suntem colonie?"

Victor Ponta: "De pe 30 iulie niciun creștin democrat german nu va mai jigni poporul român. Ce, suntem colonie?"

Un articol de: |

Premierul Victor Ponta a spus, luni, că pe 30 iulie, imediat după referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, niciun creștin democrat german nu-și va mai permite să jignească poporul român și să comenteze că în România este dictatură, arată Mediafax.

"Sunt convins că pe 30 iulie niciun creştin democrat german n-o să-şi permită să mai jignească poporul român şi să spună că suntem vreo dictatură. Eu ştiu că şi în Germania oamenii decid la vot. Sau în Germania e democratic să decidă oamenii la vot şi în România nu e democratic? Ce, suntem colonie?", a spus Ponta.

Guvernul Victor Ponta a răspuns la afirmațiile făcut de Angela Merkel, după discuția dintre cancelarul german și președintele Traian Băsescu, printr-un comunicat trimis la Berlin, în care se arată că funcționarea statului de drept nu este în niciun fel afectată de disputele politice.

Vezi AICI mai multe detalii despre comunicatul emis de Guvern.

Merkel a discutat, luni, la telefon cu preşedintele român Traian Băsescu, iar acesta i-a confirmat motivele îngrijorării, a anunţat biroul de presă al Guvernului german, potrivit Bloomberg, citat de Mediafax. Informaţia apare într-un comunicat de presă postat pe site-ul guvernului din Germania.

AICI poți să vezi mai multe detalii despre discuția celor doi.


Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Politică