Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Victor Ponta, pentru Corriere della Sera: Nu mai accept corupția

Victor Ponta, pentru Corriere della Sera: Nu mai accept corupția

Un articol de: |
Foto: ziare.com Politică

Premierul Victor Ponta a declarat, într-un interviu video pentru Corriere della Sera, că reprezintă o generație care nu mai acceptă corupția, relatează Știripesurse.

”Corupţia este încă o mare problemă pentru că provine din trecut, este o mentalitate a societăţii… Eu reprezint o generaţie care nu mai acceptă aşa ceva”, a subliniat primul ministru.

”Credeţi-mă, pentru că vorbesc ca un fost procuror intrat în politică, ceea ce este important este că în ultimii ani – şi nu îmi exprim doar punctul de vedere personal ci mă bazez pe rapoartele Comisiei Europene şi Transparency International – am construit instituţii independente anticorupţie şi am realizat reforme importante implicând transparenţa cheltuielilor publice deoarece corupţia este direct legată de cheltuielile publice. Suntem într-o direcţie bună dar încă mai este mult de făcut”, a remarcat el, întrebat despre criticile la adresa României şi în primul rând legate de corupţie.

”Ca o persoană care am fost adolescent în timpul perioadei comuniste, eu reprezint o generaţie care nu mai acceptă aşa ceva şi consideră combaterea corupţiei benefică pentru întreaga societate. Sunt foarte hotărât să acord tot sprijinul instituţiilor independente care se ocupă de această problemă”, a declarat Victor Ponta.

De asemenea, premierul a vobit și despre percepția negativă din asocierea romilor cu imaginea României în Italia.

”Este o realitate… Cred că includerea romilor nu ar trebui să fie numai o strategie naţională ci şi europeană. Pentru că ei sunt cetăţeni europeni, nu numai cetăţeni români. Şi discriminarea, discursurile rasiste pe care le văd în unele ţări europene mă preocupă mult”, a arătat șeful Executivului.

”În al doilea rând, cred cu tărie că unica şansă de succes pe termen lung în includerea romilor este să se investească în educaţia noii generaţii. Când vom reuşi să avem toţii copiii romilor mergând la şcoală, vom putea spune că am învins bătălia. Şi de aceea, toate eforturile guvenului român sunt concentrate în educaţia noii generaţii de romi”, a mai spus Victor Ponta.

Întrebat dacă iniţiativa culturală Cantus Mundi lansată în această săptămână de guvernul român sub bagheta dirijorului Ion Marin pentru a reuni copii de romi, copii bogaţi, săraci, cu handicap este un mod de a se ocupa de această problemă, primul ministru român Victor Ponta a spus că Guvernul român este mândru că poate fi asociat cu acest proiect.

”În primul rând suntem foarte mândri să avem talente atât de importante ca Ion Marin, suntem foarte mândri ca guvern să fim asociaţi cu acest proiect foarte important, pentru a arăta că România poate fi o societate incluzivă. Cu 25 de ani în urmă, acest lucru nu era posibil, dar astăzi trebuie să fim o societate mai coezivă, pentru a creşte copiii împreună şi acesta ar fi un mare succes”, a remarcat el.

”Iubesc Italia, ea este fratele nostru mai mare… Limba, mentalitatea sunt atât de similare… Ea este unul dintre partenerii noştri comerciali cei mai importanţi. Companiile italiene, în special mici şi mijlocii, au investit masiv în România, iar investitorii italieni se simt aici ca acasă”, a mai remarcat Victor Ponta.

”Sunt un social-democrat. Cred într-o societate incluzivă, cred în măsuri sociale, dar în primul rând trebuie să fim competitivi”, a adăugat primul ministru, exprimându-şi dorinţa ca ”Italia să-şi recâştige competitivitatea în Europa şi în afara ei”.

”De aceea doresc ca toate reformele întreprinse de Matteo Renzi (n.r. primul ministru italian) să fie competitive, pentru că nu există altă cale”, a mai spus Victor Ponta.

”Nu cred doar în austeritate, nu cred doar în reduceri şi în legea junglei, dar cred că dacă vrem să realizăm o societate competitivă şi incluzivă, trebuie să fim competitivi. Altminteri, pierdem războiul economic”, a subliniat premierul român.

Citeşte mai multe despre:   Victor Ponta,   corriere dela serra,   coruptie,   interviu
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Politică