Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Sport Petre Grigoraș, anunțat drept noul tehnician al echipei CFR Cluj

Petre Grigoraș, anunțat drept noul tehnician al echipei CFR Cluj

Un articol de: |

CFR Cluj a anunțat, duminică, că antrenorul Petre Grigoraș va prelua banca tehnică a clubului, după ce Mircea Rednic și-a înaintat sâmbătă demisia, spunând că nu va mai antrena niciodată în România.

Petre Grigoraş, care a pregătit echipa Oţelul Galaţi între 2006 şi 2009, reuşind o calificare pentru Cupa UEFA în sezonul 2007-2008, a fost confirmat în funcţie, duminică, de preşedintele clubului, Iuliu Mureşan.

Victoria cu scorul de 2-1 împotriva formaţiei Viitorul Constanţa, obţinută sâmbătă seara, pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu", nu l-a împiedicat pe Rednic să anunţe că pleacă de la CFR Cluj.

"Au fost primele trei puncte şi, totodată, şi ultimele", a afirmat Mircea Rednic după meci, adăugând că nu i s-a cerut demisia. "Îmi dau eu demisia. Este o despărţire pe cale amiabilă. Nu m-am simţit trădat de jucători, de fapt nu de toţi. Nu mai antrenez niciodată în România. Am mai zis-o, dar acum chiar este definitiv. Sigur aşa voi face. Ne despărţim pe cale amiabilă, nu am ce să reproşez nici domnului Paszkany, nici jucătorilor. Eu am antrenat echipa, nimeni nu mi-a făcut echipa. (...) Am învăţat multe în aceste luni cât am stat la echipa asta. Mulţumesc suporterilor. Mi-aş fi dorit să stau pe bancă şi la meciul cu Steaua, dar asta e. A fost un mariaj care nu a reuşit", a explicat Rednic.

Citeşte mai multe despre:   Petre Grigoras,   CFR Cluj,   antrenor,   Mircea Rednic
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Sport