Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Sport Pițurcă, despre victoria în fața Ungariei: Am făcut totul aproape perfect

Pițurcă, despre victoria în fața Ungariei: Am făcut totul aproape perfect

Un articol de: |

Selecționerul Victor Pițurcă a afirmat, vineri seară, la finalul partidei câștigate de naționala României în fața Ungariei, că jocul a fost aproape perfect și că astfel tricolorii sunt în proporție de 95% la baraj.

"Ceea ce ne-am propus am realizat. O victorie de care aveam mare nevoie pentru locul doi care să ne ducă la baraj. Când câştigi de o asemenea manieră, pot spune că am făcut totul aproape perfect. Nu pot fi fericit foarte mult şi nu pot savura această seară, pentru că urmează un alt meci dificil. Câştigând meciul cu Turcia, în proporţie de 95 la sută suntem la baraj. Vreau să le mulţumesc şi să-i felicit pe jucători şi mulţumesc publicului. Fanii ne-au susţinut din primul până în ultimul minut, cu excepţia începutului, când l-au înjurat pe preşedintele Sandu. Asta ne poate afecta. Aşteptăm cu încredere următorul meci, avem timp să-i aducem pe jucători la un nivel psihic şi fizic corespunzător. Va fi foarte greu după o asemenea victorie. Turcia îşi joacă ultima şansă la Bucureşti, iar dacă nu vor fi concentraţi, nu ne aşteaptă nimeni, pentru că Turcia este echipă imprevizibilă", a declarat Piţurcă.

Selecţionerul consideră, în mod ironic, că naţionala României este "de vină" pentru jocul slab prestat de Ungaria, citează Mediafax.

Piţurcă crede că echipa României a făcut meciuri extraordinare în aceste preliminarii, cu excepţia partidelor de la Budapesta şi din Olanda. "În seara asta am jucat mult mai bine. Am realizat foarte multe, am prins o seară foarte bună. Înainte de joc se spunea că voi risca foarte mult dacă voi începe cu Marica, dar eu ştiu ce pot jucătorii şi de multe ori am venit cu astfel de surprize. Am înţeles de la el că-l doresc mai multe echipe medii, spre bune, dar el vrea echipe mari", a mai adăugat selecţionerul.

Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Sport