Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Vedete B1 TV

SABIN ORCAN

Prezinta: X-PRESS

 În 1990, atunci când am plonjat în vâltoarea presei, universul jurnalistului era cu totul altul. Munca noastră însemna, în primul rând, cuvântul scris. Care ajungea la cititor prin intermediul rândurilor bătute la linotip şi al titlurilor culese de mână. Fotografiile se făceau pe film şi trebuiau developate pe hârtie, iar camerele de filmat aveau nişte casete cât o cărămidă. Nu existau computere, nici telefoane mobile, iar de internet nu auzise nimeni.
Piaţa presei număra câteva sute de ziare, apărute ca ciupercile după ploaie, vreo două-trei posturi de radio şi o singură televiziune. Cea numită, pe atunci, „română” şi „liberă”. Adică TVR. Unde singurul “breaking news” era când năvăleau revoluţionarii sau, după caz, minerii în studioul 4.
Acum, uitându-mă în urmă, îmi dau seama cât de departe am ajuns…
Chiar dacă vremurile s-au schimbat ameţitor, iar eu am trecut de la presa scrisă la cea vorbită şi văzută, încerc să fac şi azi acelaşi lucru: să spun adevărul.

 
Data şi locul naşterii: 16 octombrie 1969, Buzău


Galerie foto
  • SABIN ORCAN


Alte vedete