SORINA TITE
Prezinta: ŞTIRILE AMIEZIIProvin dintr-un oraş, Zalău, care a devenit popular în România datorită echipei de handbal. Am trăit satisfacţii atât cu echipa naţională, unde am evoluat la Campionate Mondiale, Europene şi diverse competiţii internaţionale, cât şi cu echipa de club cu care am câştigat titlul, Cupa şi am jucat în cupele europene. Aşa că pot spune că handbalul ocupă un loc aparte în viaţa mea, acest sport formându-mă ca om. Mi-a inoculat spiritul de învingător, m-a făcut să fiu disciplinată şi să realizez că, pe lângă talent, îţi trebuie multă ambiţie şi perseverenţă.
Apoi au urmat anii de perfecţionare profesională, în care am absolvit două facultăţi, după care am intrat în lumea afacerilor. Însă, pasiunea pentru film şi televiziune m-a făcut să revin. Aşa că, în 2010, am jucat rolul principal în scurtmetrajul “Benvenutti in Italia”, o coproducţie româno-italiană. Tot în 2010, mi-am făcut debutul în TV, prezentând matinalul la AlphaTV Cluj, o televiziune locală, însufleţită de nişte oameni extraordinari. Însă am simţit că pot mai mult! Şansa şi, poate, destinul m-au ajutat să ajung în echipa B1 TV, alături de profesionişti şi nişte colegi extraordinari. Da, la B1 TV fac ceea ce-mi place, ceea ce mă reprezintă, adică să prezint ştirile din Sport în fiecare week-end!
Data şi locul naşterii: 3 martie 1983, Zalău
Galerie foto