Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Alegeri locale 2020 ALEGERI LOCALE | 900 de liste de candidați nu respectă legislația: Nu au nicio femeie (VIDEO)

ALEGERI LOCALE | 900 de liste de candidați nu respectă legislația: Nu au nicio femeie (VIDEO)

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 27 Sep 2020, 18:57
ALEGERI LOCALE | 900 de liste de candidați nu respectă legislația: Nu au nicio femeie (VIDEO) Foto Inquam Photos, Octav Ganea Alegeri locale 2020

Inegalitatea dintre femei şi bărbaţi în România poate fi observată în mod cert fie și numai citind listele cu candidaturi pentru consiliile locale şi judeţene propuse de partide. Astfel, deşi legislaţia în vigoare cere formaţiunilor politice să formeze liste care să asigure reprezentarea ambelor sexe, o analiză făcută de EFOR România arată că legea în acest sens nu este respectată, informează B1 TV. Conform datelor colectate, în 900 de cazuri nu există nicio femeie pe listele de candidați la consiliul local, în timp ce în 36 de cazuri nu există niciun bărbat.

 

Expert Forum: 900 de liste de candidați nu includ nici măcar o femeie

 

Cele mai multe liste fără nicio femeie se regăsesc la Pro România, urmat îndeaproape de ALDE, PMP și PSD.

Localitatea Dumbrava din județul Timiș are cele mai multe liste fără nicio femeie, provenind de la patru partide diferite: Pro România, PSD, PER și PNȚCD.

În ceea ce priveşte partidele politice, cele mai multe liste de la alegerile locale care cuprind exclusiv femei se regăsesc la Pro România, PMP și PPU.

Datele prezentate au fost colectate de Expert Forum, pornind de la numele candidaţilor, întrucât Biroul Electoral Central nu a publicat sexul acestora. Fapt care demonstrează că este imperios necesară o colectare a datelor despre candidaţi mult mai eficientă, care să permită membrilor birourilor de circumscripție să verifice mai ușor aceste liste. 

În momentul de faţă, practic în peste 900 de cazuri listele nu sunt conforme legislaţiei, întrucât acestea nu asigură reprezentarea ambelor sexe. Totuşi aceste liste de candidaţi sunt folosite în alegeri. 

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.BOMBĂ în showbiz! George Burcea și Viviana Sposub au anunțat că vor fi ...

 

Procentul de femei care candidează la alegerile locale e de doar 22.9%

 

Astfel, legislaţia română trebuie îmbunătăţită în mod urgent încât să fie posibilă contestarea candidaturiilor de pe asemenea liste, dar şi sancţionarea abaterilor de acest gen. În plus, şi filtrele de acceptare a candidaturilor trebuie îmbunătățite.

De altfel, participarea redusă a femeilor la viața politică din România rămâne o realitate şi în alegerile locale din acest an. Procentul de femei care candidează a crescut faţă de iunie 2016 doar cu 1.5%, de la 21.4% la 22.9%.
 

Citeşte mai multe despre:   femei candidati,   politciieni femei,   inegalitati intre sexe,   misoginism,   discriminare