Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Alegeri locale 2020 Ce strategie folosește Decebal Făgădău pentru fragmentarea dreptei la alegerile locale: Stelian Ion ar fi uneala candidatului PSD în cursa electorală pentru Primăria Constanței

Ce strategie folosește Decebal Făgădău pentru fragmentarea dreptei la alegerile locale: Stelian Ion ar fi uneala candidatului PSD în cursa electorală pentru Primăria Constanței

Un articol de: Ramona Zaharia - 21 Sep 2020, 18:20
Ce strategie folosește Decebal Făgădău pentru fragmentarea dreptei la alegerile locale: Stelian Ion ar fi uneala candidatului PSD în cursa electorală pentru Primăria Constanței Foto: Facebook Alegeri locale 2020

Încercând să obțină victoria lui Decebal Făgădău în alegerile locale și, prin urmare, un nou mandat de primar al Constanței, PSD folosește o strategie care a funcționat la precedentul scrutin, cel din 2016, adică fragmentarea votului din zona de dreapta, potrivit dezvaluiri.ro. La localele de acum patru ani, social-democrații din Constanța au pregătit mai mulți candidați independenți sau provenind din partide obscure care au intrat în cursa electorală pentru a rupe din voturile care altfel ar fi ajuns la liberalul Vergil Chițac, principalul contracandidat al lui Făgădău. Conform sursei citate, și acum PSD ar recurge la aceeași strategie. În total, 17 candidați s-au înscris în cursa pentru funcția de primar al Constanței. Principalii candidați sunt Vergil Chițac (PNL), Decebal Făgădău (PSD) și Stelian Ion (USR-PLUS), iar potrivit sursei citate, Stelian Ion ar fi unealta lui Decebal Făgădău în încercarea de a fragmenta electoratul de dreapta.

Așa se face că principala țintă a atacurilor candidatului USR-PLUS este liberalul Vergil Chițac, iar avantajat de această situație este social-democratul Decebal Făgădău.

”Totul face parte din planul de divizare a dreptei. Stelian Ion duce o campanie furibundă împotriva lui Vergil Chițac, cu aceeași retorică ca a lui Decebal Făgădu/PSD”, se arată în articolul citat.

În plus, Ion și-ar sincroniza discursul și cu cel al unora dintre ceilalți candidați pentru funcția de primar.

Concret, în contextul vizitei făcute la Constanța de premierul Ludovic Orban, candidatul USR-PLUS ar fi avut un discurs similar cu cel al independentei Nicoleta Ploscaru, discurs îndreptat împotriva lui Vergil Chițac. În plus, cei doi ar fi avut postări similare și pe Facebook.

Sursa citată mai precizează că, luni, Stelian Ion a anunțat că, potrivit unui sondaj IRES, făcut la comanda USR-PLUS, este cotat cu 22% din încrederea electoratului constănțean. Asta în timp ce Vergil Chițac ar avea o cotă de 25%, iar Decebal Făgădău - 24%.

”Până acum au fost date publicității 3 sondaje, care-l indicau toate pe locul 3, cu procente de 14-15 sau 21%, primul fiind cotat Vergil Chițac, în toate celelalte”, se mai arată în articolul citat.

Citeşte mai multe despre:   Decebal Fagadau,   Stelian Ion,   Constanta,   Vergil Chitac