Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Alegeri locale 2020 Ludovic Orban, despre PSD: Ne batem cu un inamic extrem de cameleonic. Eu nu pot să-i promit unui pensionar că i se va dubla pensia, ei fac lucrul ăsta cu nerușinare

Ludovic Orban, despre PSD: Ne batem cu un inamic extrem de cameleonic. Eu nu pot să-i promit unui pensionar că i se va dubla pensia, ei fac lucrul ăsta cu nerușinare

Un articol de: Elena Stanciu - 11 Sep 2020, 19:38
Ludovic Orban, despre PSD: Ne batem cu un inamic extrem de cameleonic. Eu nu pot să-i promit unui pensionar că i se va dubla pensia, ei fac lucrul ăsta cu nerușinare Alegeri locale 2020

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat vineri, la evenimentul de prezentare a liberalilor din Mehedinți care candidează la alegerile locale, că aceștia trebuie să lupte cu PSD care este ”un inamic extrem de cameleonic, extrem de adaptabil”. ”PSD n-a adus decât promisiuni deșarte și le-a dat românilor praful de pe tobă”, a acuzat Orban, precizând că este nevoie de o schimbare de mentalitate în ceea ce privește modul în care acționează politicienii.

 

Ludovic Orban: PSD este un inamic extrem de cameleonic, extrem de adaptabil

 

”Ne batem cu un inamic extrem de cameleonic, extrem de adaptabil, un inamic care după fiecare înfrângere a avut capacitatea să-i mai păcălească încă o dată pe români pentru că nu au scrupule. Eu nu pot să-i promit unui pensionar că i se va dubla pensia, ei fac lucrul ăsta cu nerușinare, mizând pe faptul că omul cumva speră, în adâncul sufletului lui, că s-ar putea întâmpla lucrul respectiv și deși a luat țeapă de multe ori, de-a lungul ultimilor 30 de ani, tot mai are undeva în subconștient speranța că vin PSD-iștii și fac ceva. PSD-iștii nu fac nimic. Unde a guvernat PSD este sărăcie, resemnare, dezolare. PSD n-a adus decât promisiuni deșarte și le-a dat românilor praful de pe tobă. Atunci când a părut că le dă ceva românilor, de fapt le-a luat cu două mâini ce le-a oferit”, a acuzat Ludovic Orban.

”Țara asta are nevoie de o nouă abordare la nivel național, județean și local. Este nevoie de oameni care știu cu adevărat să conducă, care au anvergură de om de stat sau de om care poate să ducă județul sau localitatea într-un proiect de dezvoltare care să aducă, cu adevărat beneficii oamenilor. (...) E nevoie de o schimbare radicală de mentalitate în acțiunea noastră politică își în acțiunea oamenilor care ajung să conducă treburile publice”, a mai spus președintele PNL.

 

Ludovic Orban, despre amânarea alegerilor locale: Sunt păsărele scoase de cei de la PSD

 

Amintim, în acest context, că tot vineri Orban a dat asigurări că alegerile locale, programate pentru data de 27 septembrie, nu vor fi amânate, așa cum solicită social-democrații.

„Sunt păsărele scoase de cei de la PSD. Sigur le este frică de alegeri, pentru că le vor pierde”, a răspuns Orban, întrebat în legătură cu o posibilă amânare aa scrutinului local.  Bărbatul a plecat într-o călătorie de afaceri și i-a cerut soției să îi trimită o fotografie pe WhatsApp. Când s-a uitat mai bine, a văzut un DETALIU care l-a scos din minți. A cerut imediat DIVORȚUL (FOTO)

La finalul săptămânii trecute, atunci când în spaiul public a început să circule informația că începutul nouluii an școlar s-ar putea amâna, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că, în aceste condiții, trebuie luată în calcul și amânarea alegerilor locale.

„Dacă amână deschiderea şcolilor, cred că în Parlament ar trebui o discuţie serioasă dacă nu amânăm şi alegerile locale. Eu aşa consider. Dacă vor lua aşa o decizie să amâne deschiderea şcolilor, eu nu mai accept de la domnul Orban, aşa în opoziţie, mic, cum sunt eu, dubla măsură (...) Eu voi provoca, ca şi preşedinte al Camerei Deputaților, o discuţie serioasă cu privire la amânarea alegerilor locale (...) Dacă nu putem deschide şcolile, atunci de ce facem alegeri? Înseamnă că e o situaţie delicată. Înseamnă că pandemia s-a accelerat. De ce avem dublă măsură, păcănele şi biserici? Iarăşi în funcţie de interesul, la păcănele, financiar şi acum politic, avem această dublă măsură”, spunea atunci Marcel Ciolacu.

Citeşte mai multe despre:   Ludovic Orban,   PNL,   PSD