Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Alegeri locale 2020 Prim pas spre renumărarea voturilor în Sectorul 5, unde primăria a fost câștigată de Cristian Popescu Piedone, condamnat în primă instanță în dosarul ”Colectiv”

Prim pas spre renumărarea voturilor în Sectorul 5, unde primăria a fost câștigată de Cristian Popescu Piedone, condamnat în primă instanță în dosarul ”Colectiv”

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 30 Sep 2020, 20:51
Prim pas spre renumărarea voturilor în Sectorul 5, unde primăria a fost câștigată de Cristian Popescu Piedone, condamnat în primă instanță în dosarul ”Colectiv” Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Alegeri locale 2020

Biroul Electoral a Sectorului 5 a decis, miercuri, renumărarea voturilor în acest sector, acolo unde primăria a fost câștigată de Cristian Popescu Piedone, condamnat în primă instanță la opt ani și șase luni de închisoare în dosarul ”Colectiv”. Decizia a fost luată după sesizări depuse de PNL și USR-PLUS.

 

Biroul Electoral de Circumscripție a decis renumărarea voturilor la Sectorul 5

 

Cristian Băcanu, candidatul PNL susținut de USR-PLUS la Primăria Sectorului 5, a anunțat că Biroul Electoral de sector a decis renumărarea voturilor de la alegerile locale. 

Acest lucru nu se va întâmpla, însă, automat. Ar fi fost nevoie de votul pozitiv al tuturor formațiunilor politice or, deloc întâmplător, chiar partidul care îl susține pe Cristian Popescu Piedone s-a opus. Acesta are acum dreptul să conteste la Biroul Electoral Municipal Bucureşti decizia de renumărare a voturilor.

Miercuri, la Curtea de Apel, Piedone a susținut că nu se opune renumărării voturilor pentru că ar obține unul dau două procente în plus.
Rezultatele provizorii ale Biroului Electoral Central, după numărarea a peste 97% din voturi, arată că Primăria Sectorului 5 a fost câștigată de Cristian Popescu Piedone, candidat PPU-SL, cu 28,08%. Acesta e urmat de social-democratul Daniel Florea, încă primar al sectorului, cu 25,64%, și de Cristian Băcanu, candidatul PNL susținut de USR-PLUS, cu 25,24% dintre voturile exprimate.

 

A început Apelul în dosarul ”Colectiv”. Cristian Popescu Piedone: „Sunt nevinovat”

 

La finele anului trecut, Cristian Popescu Piedone a fost condamnat în primă instanță la opt ani și șase luni de închisoare în dosarul ”Colectiv”. El a fost găsit vinovat de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul în care s-a declanșat incendiul ce a dus, în final, la moartea a 65 de persoane.

Apelul în acest dosar a început, după mai multe amânări, abia pe 30 septembrie. Piedone a venit la Curtea de Apel purtând o mască de protecție pe care scria cuvântul ”nevinovat”. O femeie din Argeș a găsit 10.000 de lei într-o parcare și a crezut că poate să-i păstreze. După patru zile cineva i-a bătut la ușă

„Sunt nevinovat. Dacă vă referiți la acea condamnare, declar cu toată responsabilitatea: Tribunalul București, prin acel judecător, n-a făcut decât execute un ordin și să mă aflu în fața unui pluton de execuție. (...) Sunt tată de copii, și copiii mei dacă se aflau în noaptea aia în acel bar, nu club, că e impropriu numit club, la fel veneam în fața voastră cu copiii mei morți și spuneam cu toată sinceritatea că sunt nevinovat”, a declarat Cristian Popescu Piedone.