Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Alegeri locale 2020 Șeful Autorității Electorale Permanente: Pacienții cu COVID-19 sau persoanele aflate în izolare și carantină vor putea solicita urna mobilă pentru a vota la alegerile locale

Șeful Autorității Electorale Permanente: Pacienții cu COVID-19 sau persoanele aflate în izolare și carantină vor putea solicita urna mobilă pentru a vota la alegerile locale

Un articol de: Elena Stanciu - 29 Aug 2020, 11:48
Șeful Autorității Electorale Permanente: Pacienții cu COVID-19 sau persoanele aflate în izolare și carantină vor putea solicita urna mobilă pentru a vota la alegerile locale Alegeri locale 2020

Persoanele testate pozitiv pentru infecția cu coronavirus și internate în unitățile medicale sau cele aflate în carantină sau izolare vor putea vota la alegerile locale din 27 septembrie, solicitând urna mobilă. Anunțul a fost făcut de președintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mituleţu-Buică, care a precizat că potrivit specialiștilor din sănătate, purtarea măștii de protecție de către ambele persoane care intră în contact reduce foarte mult riscul infectării cu SARS-CoV-2.

 

Persoanele infectate cu coronavirus sau suspecții vor putea cere urna specială pentru a vota

 

"Vor putea să ceară urna specială, denumită urnă mobilă în termeni populari. Îşi vor exercita dreptul la vot în condiţii normale, pentru că Institutul Naţional de Sănătate Publică a comunicat că portul măştii de către ambele persoane diminuează aproape la maximum această răspândire a virusului", a declarat șeful AEP pentru Agerpres.

 

Șeful AEP: ”Condiţii speciale ar fi create doar pentru persoanele care se află la terapie intensivă”

 

Pe de altă parte în cazul în care urna specială va fi solicitată de pacienți cu COVID-19 internați în secțiile de terapie intensivă, atunci vor fi luate măsuri mult mai stricte de siguranță, a explicat Mituleţu-Buică.

"Condiţii speciale ar fi create doar pentru persoanele care se află la terapie intensivă, pentru că acolo se află un mediu diferit şi va trebui să fie purtat combinezonul acela şi luate toate măsurile de siguranţă. În rest, nu există o problemă de răspândire a virusului, indiferent că ne ducem în alte secţii din spitale sau la domiciliul acestor persoane", a mai spus președintele Autorităţii Electorale Permanente.

 

Campania electorală pentru alegerile locale a început oficial: Reguli speciale de protecție în această perioadă

 ULTIMA ORĂ! Nicușor Dan îşi începe mandatul în FORȚĂ! Iată primii doi oameni pe care-i DĂ AFARĂ!

Campania electorală pentru alegerile locale de la sfârșitul lunii septembrie a început vineri, 28 august. În contextul epidemiei de coronavirus, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a stabilit o serie de reguli care trebuie respectate în această perioadă pentru a ca activitățile de campanie să se poată desfășura în condiții de siguranță sanitară.

Astfel, printre regulile care se aplică în timpul campaniei electorale se numără obligația purtării măștii de protecție de către toți participanții la evenimentele de campanie, prezența a cel mult 50 de persoane la astfel de evenimente, dacă acestea au loc în spațiu închis, și maximum 100 de participanți, dacă acțiunile se desfășoară în spații deschise, păstrarea distanței fizice între participanți sau dezinfectarea obligatorie a mâinilor.

„În privința regulilor e clar că vom impune obligația candidaților și echipelor de susținători de a purta mască în timpul activităților electorale, chiar și în aer liber, în campania directă din casă în casă. Va trebui să luăm decizii legate de evenimentele electorale, care vor fi limitate la un număr de maxim 50 de persoane în spații închise și 100 de persoane în spații deschise. Evident, la toate evenimentele electorale participanții trebuie să respecte reguli similare: să păstreze distanța, să poarte mască, să se dezinfecteze.

Va trebui să impunem dezinfecția mâinilor pentru toți susținătorii candidaților la distribuirea materialelor de campanie, pentru a nu exista risc de transmitere a virusului. Sigur, regula ar trebui să fie ca materialele să fie cu autoservire sau transmise prin poștă sau cu țiplă. Altfel, obligația dezinfecției va exista pentru candidați”, a explicat premierul Ludovic Orban.

Citeşte mai multe despre:   AEP,   Constantin - Florin Mituletu-Buica