Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Alegeri parlamentare 2020 Lista candidaților din Vâlcea la alegerile parlamentare din 2020

Lista candidaților din Vâlcea la alegerile parlamentare din 2020

Un articol de: Traian Avarvarei - 06 Noi 2020, 16:47
Lista candidaților din Vâlcea la alegerile parlamentare din 2020 Alegeri parlamentare 2020

Au rămas tot mai puține zile până la alegerile generale din 6 decembrie 2020, iar un nou semn al apropierii de scrutin s-a ivit vineri, când s-a intrat oficial în campanie electorală, una ce se va desfășura în condiții speciale de protecție sanitară pe fondul pandemiei de coronavirus. Partidele politice parlamentare și celelalte formațiuni intrate în cursă și-au definitivat listele de candidați pe care îi propun pentru Senatul României și Camera Deputaților.

 

 

Alegeri parlamentare 2020. Lista candidaților din Vâlcea

 

 

Constituția României stipulează că Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării. Legislativul este alcătuit din Camera Deputaților și Senat, care sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, potrivit legii electorale. Numărul deputaților și al senatorilor se stabilește prin legea electorală, în raport cu populația țării.

 

 

Partidul Național Liberal (PNL)

 

 

SenatDupă 9 ani de căsnicie, au găsit un cadou nedesfăcut. Este IREAL ce au descoperit. Totul s-a schimbat din acel moment

  • Claudia-Mihaela Banu (candidată la Senat)
  • Gheorghe Ioniță (candidat la Senat)
  • Radu-Eduard Proteasa (candidat la Senat)
  • Mihai-Dragoș Sitaru (candidat la Senat)

Camera Deputaților

  • Buican Cristian
  • Cazan Laurențiu
  • Stănculescu Victor
  • Simion Aurel
  • Poenaru Mircea
  • Pardut Alexandru
  • Folea Gheorghe
  • Preda Mihai

 

 

Partidul Social Democrat (PSD)

 

 

Senat

  • Constantin-Bogdan Matei (candidat la Senat)
  • Gheorghe Mihăilescu (candidat la Senat)
  • Florentina-Adina Dobrete (candidat la Senat)
  • Florian-George Apostolescu (candidat la Senat)

Camera Deputaților

  • Ștefan Popa
  • Daniela Oteșanu
  • Eugen Neață
  • Nicolae Concioiu
  • Vasile Cocoș
  • Adrian Mihăila
  • Remus Grigorescu
  • Adrian Popa


 

Alianța USR-PLUS

 

 

Senat

  • George Botoran (candidat la Senat, propus de Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate)
  • Mihai-Adrian Durlă (candidat la Senat, propus de Uniunea Salvați România)
  • Mariana Nițu (candidată la Senat, propusă de PLUS)
  • Valeriu Luță (candidat la Senat, propus de USR)

 

Camera Deputaților

  • Ion Lazăr
  • Andreea Udrea
  • Cristina Lăcătușu
  • Florina Iamandei
  • Constantin Ene
  • Otilia Loidl
  • Cătălin Tudor
  • George Popescu

 

 

Partidul Mișcarea Populară (PMP)

 

 

Senat

  • Ionel Roiban (candidat la Senat)
  • Mariana-Mădălina Cotar (candidată la Senat)
  • Constantin-Bogdan Cornoiu (candidat la Senat)
  • Costinel Stoica (candidat la Senat)

Camera Deputaților

  • Preda Carmen Maria
  • Bărăscu Felicia-Silvana
  • Preoteasa-Sturzu Ana
  • Bododea Radu-Sebastian
  • Moise Iuliana
  • Voicu Marius-Iulian
  • Davidescu Andi-Ștefan
  • Luculescu Andreea Constantina

 

 

Pro România

 

 

Senat

  • Adrian-Daniel Sandu (candidat la Senat)
  • Nicoleta-Amalia Costea (candidată la Senat)
  • Adrian Bogeanu (candidat la Senat)
  • Ramona-Victoria Chiriță-Costache (candidată la Senat)

Camera Deputaților

  • Emilian Frâncu
  • Gheorghe Guțui
  • Irena Marinescu
  • Ionel Dragu
  • Mădălina Zamfir
  • Emanuel Ungureanu
  • Ion Nicolae

 

 

Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR)

 

 

Senat

  • Pavel Szekely (candidat la Senat)
  • Kristina Muller (candidată la Senat)
  • Vasile Debreczeni (candidat la Senat)
  • Alexandru-Peter Aczel (candidat la Senat)

Camera Deputaților

  • Hunor Szakacs
  • Veronica Mathe
  • Petru Orban
  • Sandor Bolog
  • Andrei Baizath
  • Ștefan Kertesz
  • Koppany Otvos
  • Zoltan Benedek
  •  

 

Partidul Ecologist Român (PER)

 

 

Senat

  • Gili Boruz (candidat la Senat)
  • Roxana-Laura Roșu-Călina (candidată la Senat)
  • Ion Ilie (candidat la Senat)
  • Nicon Diaconeasa (candidat la Senat)


 

Camera Deputaților

  • Nicolea Avram
  • Diana Popa
  • Ștefan Nedelcu
  • Marian Dumitru
  • Ion Croitoru
  • Loredana Pițigoi
  • Gheorghe Șerban
  • Ion Săndulescu

  •  

 

Citeşte mai multe despre:   alegeri parlamentare 2020,   PNL,   PSD,   PMP,   USR,   Stiri Valcea