Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Alegeri parlamentare 2020 Marcel Ciolacu: Cum stopăm noi acest trend ascendent, intrând în campanie electorală? Riscul este mai mare în campanie decât în ziua votului (VIDEO)

Marcel Ciolacu: Cum stopăm noi acest trend ascendent, intrând în campanie electorală? Riscul este mai mare în campanie decât în ziua votului (VIDEO)

Un articol de: Vladimir Ionescu - 26 Oct 2020, 23:32
Marcel Ciolacu: Cum stopăm noi acest trend ascendent, intrând în campanie electorală? Riscul este mai mare în campanie decât în ziua votului (VIDEO) Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Alegeri parlamentare 2020

Marcel Ciolacu, președintele PSD, din punct de vedere sanitar riscul este mai mare în timpul campaniei electorale decât în ziua votului. „Toata lumea va merge să încerce să obțină voturi”, a spus social-democratul, întrebându-se retoric cum va fi oprit trendul ascendent al epidemiei în aceste condiții.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

 

Marcel Ciolacu, președintele PSD, în direct pe B1 TV

 

„Vom intra în campanie electorală peste 10 zile. Toată lumea va merge să încerce să obțină voturi. Cum vom gestiona? Noi suntem pe un trend ascendent. Cum stopăm noi acest trend ascendent, intrând în campanie electorală?”, a declarat Marcel Ciolacu, luni seară.

Referitor la faptul că alegerile parlamentare vor fi organizate în condiții specifice de protecție sanitară, iar campania electorală s-ar putea desfășura mai mult online, cu reguli bine stabilite, președintele PSD a explicat: „Există campanie electorală tradițională. Nu poți să te limitezi la anumite lucruri. E un drept cetățenesc de a candida. (...) În manualele de campanie sunt toate trecute, și online, și la televizor, și pe stradă, și door to door. Există un risc și știți dumneavoastră, știu și eu. Riscul mai mare este în campania electorală decât riscul din ziua votului. L-am ascultat și eu foarte bine pe domnul profesor Rafila, a explicat. Noi ar trebui să ne abținem mai mult și ar trebui astfel de specialiști să îi lăsăm să ne învețe ceea ce trebuie să facem”.

Când ar putea avea loc alegerile parlamentare

 

Curtea Constituțională a dat undă verde proiectului care prevede că Parlamentul este cel care stabilește data alegerilor, nu Guvernul, iar motivarea deciziei CCR stipulează că Hotărârea guvernamentală privind programarea scrutinului pentru data de 6 decembrie va înceta să mai producă efecte când intră în vigoare proiectul respectiv. În acest context, președintele Klaus Iohannis l-a trimis Legislativului, spre reexaminare.

„În aplicarea acestor dispoziții legale, Guvernul a adoptat Hotărârea nr. 744/2020, prin care a stabilit că data desfășurării alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților este ziua de duminică, 6 decembrie 2020. De asemenea, în aceeași zi, a fost adoptată și Hotărârea nr. 745/2020 pentru aprobarea calendarului acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020. Potrivit acestui calendar, au fost deja desemnați judecătorii în birourile electorale, au fost puse deja la dispoziția biroului electoral de circumscripție pentru românii cu domiciliul sau reședința în afara țării listele electorale din străinătate pentru votul prin corespondență, a fost actualizat Registrul electoral, s-au depus listele de candidați și candidaturile independente pentru circumscripția pentru românii cu domiciliul sau reședința în afara țării, s-au definitivat candidaturile organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale pentru toate circumscripțiile electorale, s-au comunicat către Biroul Electoral Central listele de candidați și candidaturile independente, s-au stabilit machetele fiecărui buletin de vot pentru circumscripția electorală pentru românii cu domiciliul sau reședința în afara țării, s-au depus listele de candidați și candidaturile independente pentru Senat și Camera Deputaților în circumscripțiile electorale din țară și s-a făcut înregistrarea în Registrul electoral cu adresa din străinătate cu opțiunea pentru votul prin corespondență”, se arată, printre altele, în cererea de reexaminare.

L-au prins conducând cu 124 km/h în localitate, în România. Şoferul i-a spus o singură frază judecătorului, care, apoi, l-a iertat complet

Citeşte mai multe despre:   Marcel Ciolacu