Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Auto Clever reacționează după intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii taximetriei

Clever reacționează după intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii taximetriei

Un articol de: Redacția B1.ro - 16 Mai 2019, 17:32
Foto: pixabay.com Auto

Ordonanța de Urgență care modifică Legea taximetriei a intrat în vigoare joi. Actul normativ nu scoate de pe piață aplicațiile de ridesharing, însă șoferii acestora vor putea fi sancționați mult mai ușor, amenzile fiind cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei.

Clever, una dintre cele mai importante aplicații de transport din România, a anunțat că nu își va închide activitatea în urma intrării în vigoare a acestei OUG și, ca până acum, va colabora doar cu șoferi autorizați. Reprezentanții Clever s-au arătat convinși că autoritățile vor crea un cadru legislativ care să cuprindă serviciile moderne precum CleverGo.

”Clever nu își va închide activitatea în urma intrării în vigoare a modificărilor pe legea taximetriei. Colaborăm doar cu șoferi autorizați, fie că ne referim la serviciul de taxi sau CleverGo, și vom continua să funcționăm pe piața din România, fiind alegerea constantă a peste 1,5 milion de pasageri și 30.000 de șoferi. Avem promisiunea autorităților de a crea un cadru legislativ care să cuprindă serviciile moderne precum CleverGo și suntem convinși că această situație va fi rezolvată cât mai rapid”, și-a anunțat Clever clienții.

Citeşte mai multe despre:   clever
 
 
 
Loading...