Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Auto Grupul german Daimler este suspectat că a manipulat emisiile a peste 60.000 de autoturisme Mercedes

Grupul german Daimler este suspectat că a manipulat emisiile a peste 60.000 de autoturisme Mercedes

Un articol de: Andreea Marin - 15 Apr 2019, 11:37
Foto: Pixabay Auto

Grupul auto Daimler este investigat de autoritatea de reglementare auto din Germania (KBA) fiind suspectat că circa 60.000 de mașini marca Mercedes au fost dotate cu softuri pentru pentru manipularea testelor de poluare, a relatat duminică publicația Bild am Sonntag, citează Profit.ro. 

Producătorul auto ar fi respectat un acord convenit de KBA și Ministerul german al Transporturilor, atunci când a actualizat softurile celor trei milioane de vehicule rechemate, potrivit declarației unui purtător de cuvânt.

”Acuzația că am dorit să ascundem ceva prin rechemarea voluntară în service este incorectă”, a spus purtătorul de cuvânt.

Un purtător de cuvânt al Daimler, proprietarul Mercedes-Benz, a spus că evaluează faptele și cooperează în totalitate cu KBA, transmite News.ro. 

 Daimler a ordonat rechemarea a trei milioane de vehicule pentru reducerea emisiilor motoarelor diesel, în urma scandalului de la Vokswagen, care a recunoscut că a manipulat emisiile de poluare.

Citeşte mai multe despre:   daimler,   mercedes benz
 
 
 
Loading...