Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Auto Tokyo: Carlos Ghosn, fostul președinte Nissan, rămâne în detenție

Tokyo: Carlos Ghosn, fostul președinte Nissan, rămâne în detenție

Un articol de: B1.ro - 30 Noi 2018, 14:40
Auto

Un Tribunal din Tokyo a aprobat, vineri, cererea procurorilor de a extinde până în 10 decembrie perioada de detenție pentru Carlos Ghosn, fostul președinte al Nissan, care a fost arestat pe 19 noiembrie, în baza suspiciunilor de nereguli financiare, transmit Kyodo și Reuters citate de Agerpres.

Procurorii japonezi susțin că Ghosn și Greg Kelly, un fost director de la Nissan arestat în același timp, au conspirat pentru a subestima, cu aproximativ jumătate, remunerația de 88 milioane de dolari pe care primul a primit-o timp de cinci ani, începând cu anul 2010. În plus, la rândul său, Nissan l-a acuzat pe Carlos Ghosn de alte infracțiuni, precum utilizarea bunurilor companiei în interes personal. Tot vineri, Tribunalul din Tokyo a prelungit perioada de detenție și pentru Greg Kelly.

Deși astăzi trebuia să se încheie perioada de detenție a celor doi, nu numai că aceasta s-a prelungit, dar ar putea fi chiar extinsă din nou, și după data de 10 decembrie.
În acest context, Nissan a organizat recent o conferință de presă la sediul său de la Yokohama, la periferia capitalei Tokyo, ocazie cu care a informat că președintele Consiliului de Administrație, Carlos Ghosn, „timp de mai mulți ani”, a declarat la Fisc venituri inferioare valorii reale. Potrivit rezultatelor unei anchete interne, „au fost descoperite alte nereguli, precum utilizarea bunurilor companiei în scopuri personale”, a informat grupul auto japonez. Totodată, Nissan a precizat că a furnizat informații procurorilor și cooperează cu aceștia la anchetă.

Prăbușirea spectaculoasă a lui Ghosn a șocat multă lume, dat fiindcă el este omul care a salvat Nissan de la faliment. Înlăturarea sa pune sub semnul întrebării viitorul alianței Renault-Nissan, un proiect conceput și pilotat de Ghosn, care intenționa să consolideze alianța prin legături mai strânse între cei doi constructori.

Renault și Nissan au un parteneriat încă din 1999. Renault deține 44,3% din acțiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acțiunile Renault.

Alianța a fost extinsă în anul 2016, prin includerea Mitsubishi, și a devenit astfel, în anul 2017, cel mai mare producător de automobile din lume, cu 10,6 milioane de unități, mai mult decât Volkswagen și Toyota. În prezent, alianța regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariați și 122 de uzine pe toate continentele.

Citeşte mai multe despre:   nissan,   carlos ghosn
 
 
 
Loading...