Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Auto Permis auto. MAREA SCHIMBARE de care trebuie să AFLE toți şoferii din România

Permis auto. MAREA SCHIMBARE de care trebuie să AFLE toți şoferii din România

Un articol de: B1.ro - 24 Oct 2018, 11:15
Foto: Playtech Auto

Propunerea de modificare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a fost  înregistrată la Senat, marți.

Proiectul prevede o inițiativă legislativă care reglementează perioadelor de suspendare a dreptului de a conduce pe drumurile publice şi a condiţiilor în care este făcută suspendarea.    

„Măsura legislativă propusă are ca obiect de reglementare clarificarea perioadelor de suspendare a dreptului de a conduce pe drumurile publice şi a condiţiilor privind suspendarea, prevăzute de legislaţia în vigoare.

Prin instituirea acestui mecanism de reducere a perioadelor de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, se acordă posibilitatea cetăţenilor de a-şi recupera, în anumite condiţii, dreptul de a conduce/permisul, pentru anumite fapte, limitiativ prevăzute de lege, degrevând instanţele de judecată de plângeri contravenţionale.
De asemenea, prin măsura propusă se are în vedere gradualitatea sancţiunilor, cetăţeanul putând să îşi recupereze dreptul de a conduce, cu o suspendare pentru o perioadă mai scurtă, în anumite condiţii, fără a mai apela la instanţă, fără costuri şi avocaţi”, arată iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului de lege.
 

Citeşte mai multe despre:   permis auto
 
 
 
Loading...