Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Auto Piața auto din Europa se află în plin colaps: S-a înregistrat o scădere de 80% în luna aprilie

Piața auto din Europa se află în plin colaps: S-a înregistrat o scădere de 80% în luna aprilie

Un articol de: Andreea Bodolea - 19 Mai 2020, 16:44
Piața auto din Europa se află în plin colaps: S-a înregistrat o scădere de 80% în luna aprilie Auto

Vești proaste pe piața auto din întreaga Europă! Conform anunțului făcut marți de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile( ACEA), piața auto se află în pragul celui mai mare declin înregistrat vreodată încă de la debutul publicării datelor statistice din anul 1990, cu o scădere înregistrată de 78,3% în luna aprilie a acestui an ,comparativ cu aceeași lună a anului precedent.

Potrivit Reuters citat de ziare.com, în luna aprilie a anului 2020 au fost înmatriculate nici mai mult, nici mai puțin de 292.182 de autoturisme în Uniunea Europeană, Marea Britanie și țările (Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția), în comparație cu luna aprilie a anului trecut cînd s-au înregistrat 1, 345 de milioane de autoturisme înmatriculate.

Înmatriculările de autoturisme Dacia din Uniunea Europeană, Marea Britanie și țările(Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția) au scăzut cu până la 79,6% în luna aprilie a anului în curs.

Totuși, Dacia, companie preluată de grupul Renault în anul 1999, a depășit mărci cunoscute precum Set, Fiat, Volvo, Kia sau Hyundai, devenind astfel un jucător de notorietate pe piața auto europeană.

 

 

Italia și Spania se află în fruntea clasamentului

 

 

ACEA vrea să scoată în evidență faptul că vânzările de autoturisme au înregistrat scăderi de două cifre în toate piețele din Uniunea Europeană, iar clasamentul a fost condus de Italia și Spania unde înmatriculările au scăzut cu 97,6%, respectiv 96,5%. În Italia au fost vândute în luna aprilie a acestui an 4.279 de autoturisme, iar în Spania au fosat vândute 4.163 de autoturisme. Pe de altă parte în România s-au vândut 4.321 de autoturisme, iar piața a înregistrat o scădere a vânzărilor de 50,3%.

Conform statisticilor monitorizate de ACEA, piețele din Danemarca și Suedia au avut o contracție mai mică decât cea din România.

 

 

Scăderile înregistrate de marii dealeri de autoturisme

 

 

-volkswagen Group a scăzut cu 75%

-Renault a înregistrat scăderi de 79,5%

-PSA a avut un declin de 82,4%

Nici producătorii de automobile de lux nu au stat prea bine la capitolul vânzări, astfel că în luna aprilie, BMW a înregistrat un declin de 69,7% iar rivalul său Daimler a înregistrat un declin de 80,1%.

 

 

Cele mai căutate mașini pe timp de pandemie

 

 

Coronavirusul le-a dat mari bătăi de cap celor care lucreză în industria auto, însă conform unui raport întocmit de Jato Dynamics, cele mai bine vândute mașini sunt SUV-urilede dimensiuni mici.

Pe locul unu în topul celor mai vândute mașini în acestă perioadă se află Volkswagen T-Roc cu peste 40.000 de unități comercializate în primele trei luni ale acestui an.

Pe locul doi de află Renault Captur cu 35.000 de unități vândute, urmat apoi de Volkswagen T-Cross cu 32.000 de modele fabricate.

Surprinzător este faptul că nici Dacia Duster nu a stat deloc rău, fiind pe locul al patrulea în topul preferințelor cu 28.000 de unități vândute în primele trei luni ale acestui an.

În anul 2019 au fost fabricate în europa peste două milioane de  SUV-uri mici, iar producătorii speră că acest segment își va reveni începând cu anul următor.

 

 

Citeşte mai multe despre:   MAREA BRITANIE