Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Auto Piaţa auto din România a avut o revenire spectaculoasă în septembrie, cu o creştere de aproape 80% / Vânzările Dacia în Europa au crescut cu peste 30%

Piaţa auto din România a avut o revenire spectaculoasă în septembrie, cu o creştere de aproape 80% / Vânzările Dacia în Europa au crescut cu peste 30%

Un articol de: Traian Avarvarei - 16 Oct 2020, 11:47
Piaţa auto din România a avut o revenire spectaculoasă în septembrie, cu o creştere de aproape 80% / Vânzările Dacia în Europa au crescut cu peste 30% Foto: CGTrader Auto

Vești bune pentru paiața auto româneacă. Potrivit datelor publicate vineri de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), piaţa auto din România a înregistrat o creştere de 79,9% în septembrie. Totodată, vânzările de autoturisme Dacia au înregistrat în septembrie un avans de 33,1% în Europa.

 

 

Piaţa auto din România, creștere spectaculoasă în luna septembrie

 

 

După luni de zile de carantină, piața auto din țara noastră și-a revenit spectaculos. Potrivit statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), în România s-au înmatriculat 10.878 autoturisme, faţă de 6.046 vehicule în perioada similară din 2019.

În ceea ce privește intervalul ianuarie – septembrie 2020, aflăm că în România s-au înmatriculat 84.601 autoturisme,un declin de 31,8% faţă de perioada similară din 2019, când s-au livrat 124.049 vehicule.

 

 DECIZIE ŞOC: Declaraţia pe propria răspundere REVINE. ESTE OBLIGATORIE în toată ţara!

Vânzările Dacia în Europa au crescut cu peste 33%, în septembrie

 

 

Vânzările de autoturisme Dacia au înregistrat în septembrie un avans de 33,1% în Europa, iar cota de piaţă a producătorului de automobile a urcat la 3,4%, de la 2,5% în perioada similară din 2019, conform ACEA, transmite Agerpres.

Potrivit raportului, nu mai puțin de 43.605 mașini Dacia s-au înmatriculat în țările europene în luna septembrie, în creştere faţă de perioada similară din 2019 (32.755 vehicule).

În primele nouă luni ale anului, cifrele nu sunt la feld e îmbucurătoare, din cauza carantinei impuse de pandemia de Covid-19. Astfeș, în perioada ianuarie - septembrie, livrările de autoturisme Dacia au consemnat o scădere de 35,2% în Europa, iar cota de piaţă a producătorului de automobile s-a redus la 3,4%, de la 3,7% în perioada similară din 2019. Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat la 291.125 unităţi, în creştere faţă de perioada ianuarie - septembrie 2019 (448.952 vehicule).

 

 

Renault a lansat Dacia Spring, primul model 100% electric al mărcii românești

 

 

 

Grupul Renault a lansat joi Dacia Spring, primul automobil electric sub brand românesc.

Primul automobil 100% electric al mărcii Dacia va fi comercializat la un preţ de 15.000-17.000 de euro.

Comenzile pentru noul model Dacia Spring vor fi preluate începând din primăvara anului 2021. 

Dimensiunile sale sunt de numai 3,73 m lungime, 1,62 metri lățime (fără retrovizoare) și 1,51 m înălțime.

Mașina este propulsată de un motor electric 33 kW (44 CP) și vine cu o baterie de 26,8 kWh. Poate fi încărcată AC până la 6,6 kW sau DC până la 30 kW (opțional). Autonomia este de 225 km WLTP / 295 km WLTP City și ajunge la viteză maximă de 125 km/h.

Dacia a lansat Spring, primul model 100% electric

Citeşte mai multe despre:   Dacia Spring,   piata auto,   Grupul Renault,   autoturism