Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Auto O primărie de sector ridică iar mașinile parcate neregulamentar: Taxa de recuperare e uriașă

O primărie de sector ridică iar mașinile parcate neregulamentar: Taxa de recuperare e uriașă

Un articol de: - 03 Mai 2018, 10:50
O primărie de sector ridică iar mașinile parcate neregulamentar: Taxa de recuperare e uriașă Auto

Primăria Sectorului 3 demarează joi procedura de ridicare a vehiculelor staţionate neregulamentar, taxa de recuperare a unui autoturism depășind în unele situații și 500 de lei.

„Potrivit procedurii, activităţile de ridicare, transport şi depozitare vor fi făcute doar de personalul cu atribuţii în efectuarea acestor operaţiuni din cadrul Serviciului Administrativ şi numai în baza dispoziţiei de ridicare întocmite de către poliţişti locali ai Sectorului 3 sau de către poliţişti rutieri ai Brigăzii Rutiere Bucureşti”, se arată într-un comunicat remis, miercuri, de primăria Sectorului 3.

Eliberarea vehiculelor/remorcilor/rulotelor ridicate de pe partea carosabilă se va face de către personalul cu atribuţii în desfăşurarea acestor operaţiuni din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală.

Vehiculele/remorcile/rulotele staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice aflate în administrarea Consiliului Local al Sectorului 3 sunt ridicate, transportate şi depozitate în spaţiul special amenajat din str. Releului nr. 4.

Tarifele pentru ridicarea maşinilor staţionate neregulamentar sunt următoarele:

Tarif de ridicare pentru vehicul/remorcă/rulotă: cu masă totală maximă autorizată de până la cinci tone: 200 de lei; cu masă totală maximă autorizată de peste cinci tone: 270 de lei;

Tarif de transport pentru vehicul/remorcă/rulotă: cu masă totală maximă autorizată de până la cinci tone: 150 de lei; cu masă totală maximă autorizată de peste cinci tone: 200 de lei;

Tarif de depozitare pentru vehicul/remorcă/rulotă: în primele 24 de ore: 150 de lei; după intervalul de 24 de ore: 50 lei.

O femeie din Argeș a găsit 10.000 de lei într-o parcare și a crezut că poate să-i păstreze. După patru zile cineva i-a bătut la ușă

Citeşte mai multe despre:   Stiri Bucuresti