Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Auto Noul Touareg, prezentat oficial. Poate fi văzut și în București, chiar de sâmbătă (VIDEO)

Noul Touareg, prezentat oficial. Poate fi văzut și în București, chiar de sâmbătă (VIDEO)

Un articol de: B1.ro - 24 Mar 2018, 13:10
Foto: automarket.ro Auto

Volkswagen a prezentat vineri, oficial, a treia generație Touareg. Evenimentul a avut loc în China, dar chiar de sâmbătă SUV-ul poate fi admirat la Salonul Auto Internațional București 2018, informează automarket.ro. Nici nu-i de mirare, căci România s-a aflat anul trecut pe locul al treilea în Europa în clasamentul vânzărilor SUV-ului german, după Germania și Marea Britanie.

Touareg este mai lung, mai lat și cu foarte puțin mai scund decât generația pe care o înlocuiește. Deși e mai mare, are cu 100 de kilograme mai puțin decât generația anterioară, și asta datorită aliajelor ușoare din construcția structurii mașinii.

Clienții au la dispoziție o paletă de 13 culori, dintre care 3 sunt noi: Aquamarine Blue, Tamarind Brown și Juniper Green.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Noul Touareg este un model construit pe platforma tehnică MLB a celor de la Volkswagen, care acoperă mașinile de clasă superioară cu motoare și cutii de viteză montate longitudinal, mai precizează automarket.ro.

Cel mai important pachet dinamic este cel al suspensiilor pneumatice care promit atât un nivel de confort redutabil pe șosea, cât și capacități off-road sporite prin faptul că garda la sol a mașinii poate fi modificată în modurile „Off-Road” și „Special Off-Road” cu 2,5, respectiv 7 centimetri. Tot suspensiile pneumatice asigură performanțe aerodinamice la viteză ridicată prin coborârea mașinii între 2.5 și 3.5 centimetri atunci când aceasta rulează cu peste 120 de km/h.

În România, noul Volkswagen Touareg va fi disponibil din vară.
 

Citeşte mai multe despre:   Touareg,   Volkswagen