Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Auto Uzina de la Mioveni produce mai puține mașini Dacia decât uzinele din Maroc

Uzina de la Mioveni produce mai puține mașini Dacia decât uzinele din Maroc

Un articol de: Ramona Zaharia - 01 Mar 2021, 11:38
Uzina de la Mioveni produce mai puține mașini Dacia decât uzinele din Maroc Auto

Anul trecut, uzina Dacia din România a produs mai puține mașini Dacia decât cele două fabrici din Maroc care asamblează modele ale mărcii românești, parte a grupului Renault.

Mai exact, potrivit Economica.net, uzinele din Maroc au produs în 2020 277.474 de mașini Dacia, respectiv 209.769 în uzina din Tanger și 67.705 la mica facilitate de producție din Casablanca, în timp ce România a produs doar 259.999.

Din totalul de 536.573 de mașini Dacia produse în cele trei uzine, au fost comercaalizate la nivel mondial 520.765 de unități.

Pe de altă parte, vânzările de mașini Dacia din cele două state sunt foarte apropiate. Dacă marocanii au cumpărat anul trecut 38.173 de mașini, cota de piață a mărcii fiind de 28,6%, românii au achiziționat și ei 39.940 unități, corespunzătoare unei cote de piață de 31,61%.

Se observă diferențe la mixul de vehicule Dacia achiziționate. De exemplu, în cazul Logan, cel mai vândut automobil din România, la noi au fost înmatriculate în 2020 nu mai puțin de 18.627 de unități, în timp ce în Maroc doar 8.476. În cazul SUV-ului Duster, diferența este tot majoră, în România fiind înmatriculate 9.826 unități, iar în Maroc nu mai mult de 5.166. Sandero a fost achiziționat de 9.420 de români și 8.914 marocani.

În schimb, în cazul Lodgy, model asamblat exclusiv în Maroc, românii au cumpărat doar 590 de exemplare, iar marocanii 5.270. La Dokker, lucrurile sunt și mai clar în favoarea Marocului, ei cumpărând 8.722 unități fără ca vreo astfel de mașină să fie înmatriculată în România, conform sursei.

Dacia Sandero a fost a treia cea mai vândută mașină nouă în UE în ianuarie

 

Amintim că noi date statistice arată cât de mult a fost afectată piața auto europeană de pandemia de coronavirus. În ianuarie s-au vândut în UE 840.000 de mașini noi, o scădere de 26% față de acum un an, fiind cel mai slab ianuarie din 1982 încoace.

Potrivit datelor JATO, modelul preferat de europeni a fost  Toyota Yaris, urmat de Peugeot 208 și Dacia Sandero. Vânzările modelului Ford Puma fabricat de Craiova au crescut cu 72%.Se reduce vârsta de pensionare? Vești bune pentru români

În ianuarie cota SUV-urilor pe piața din UE a atins un nivel record de 44%, în timp ce în ianuarie 2016 era de 26%, iar doi ani mai târziu era 33%.

Cel mai vândut SUV a fost Peugeot 2008, cea mai cumpărată mașină de lux a fost Mercedes Clasa E, iar la clasa medie, BMW Seria 3 a depășit Passat și Clasa C. La MPV-uri conduce Volkswagen Touran, iar la mașini sport cel mai bine se vinde Porsche 911.

Citeşte mai multe despre:   Dacia,   Maroc